Ghid de badărănie – Am uitat să mai fim români! Naționalismul e ”în sânge”!

Odată cu 1 Decembrie ne lovește naționalismul. Și ne lovește atât de tare încât ne dăm mână cu mână toți cu inima română și ne îmbulzim la fasole cu ciolan și sarmale servite pe gratis. Să simtă tot românul generozitatea proverbială.

Mândruțele româncuțe și-au scos ia pe Facebook, mamele și-au ”împodobit” odraslele cu fote, bete și vâlnice românești și le-au lipit de perete pentru poza tradițională de Ziua Națională.

Naționalismul a durat „nițic”. Nițic de tot

Am ieșit dimineață din casă curios să văd dacă fierbe în noi mândria și dragostea de țară. M-am uitat în stânga, m-am întors și spre dreapta, căutam din priviri ceva aparte. Aproape că nici eu nu știam ce. Ieșisem emoționat ca un copil care pleacă la colindat în seara de Ajun și mă așteptam să văd în jurul meu același freamăt. Aveam chiar și fundița tricoloră prinsă în piept. Detaliu care îi făcea pe mulți să mă privească de parcă aș fi împrăștiat gripa aviară. În rest, aceleași fețe triste, aceiași pensionari înjurând de mama focului în fața panoului cu pozele candidaților la alegerile parlamentare, același pustiu.

Sunt optimist. Insist și merg mai departe. Telefonul mă anunță că am o notificare. Am fost etichetat într-o urare de ziua noastră, a tuturor românilor. Sărbătoare mare pe facebook. Stegulețe, mesaje în care românii de pretutindeni arată cât de mult își iubesc țara, costume naționale, feluri de mâncare tradiționale. Îmi saltă inima de drag și primului cunoscut care îmi iese în cale îi spun în loc de „bună ziua” , un călduros „la mulți ani!”. Să fi văzut șoc și uimire pe românul nostru.

Tradiționalism ”Made in China”

„E  încă de dimineață”, îmi spun. „Încă nu s-a trezit bine”. Ajung în centrul orașului și îmi mai piere din entuziasm. Peste tot, pe la căsuțele amenajate pe pasajul pietonal, românașii erau atrași de tot felul de chinezării. Ciorapi groși, colanți vătuiți, ceasuri electronice, globulețe, instalații luminoase, beteală, jucării și marame. Toate ”made in China”. Mă simt scârbit. Să-mi fie cu iertare. România se crede liberă, dar e cotropită până și în farfuria de pe masă.

Naționalismul trece prin stomac

Ajung într-un final în fața Casei de Cultură. Inima mă ducea către ceremonia dedicată acestei zile mari pentru noi toți. Dar mare a fost mirarea mea când am văzut pe unde trece dragostea de țară. Prin burtă, dragi locuitori ai patriei. Să fi văzut ce coadă, ce de coate, câtă zarva și câte mâini întinse spre „pomana neamului.”

Înghesuială la sarmale, cozi la ciolan și lăcomie pentru tot ce se dă gratis. Atât ne-a mai rămas din ziua de 1 Decembrie. Bătrâni, oameni în toată firea, părinți cu ai lor copii de mână. Râzând grosolan, înjurând și așteptând o caserolă. Niciunul dintre ei nu cred că s-a gândit vreo clipă la chinul și la jertfa celor ce și-au dorit ca țara asta să ajungă un întreg. Niciunul nu și-a învățat copilul strofele iubitului nostru imn național.

România a rămas fără români

Dezamăgit îmi deschid din obișnuință telefonul. Online, culoare, sărbătoare și în continuare sute de urări. De ochii și de gura lumii. România a rămas fără români. Copiii ei se îmbulzeau la coadă la cârnați, la carne grasă și la băuturi care să le dea chef de sărbătoare. Până spre seară tot orașul a fost plin de fum de la grătare, de manele și de doritori de selfie cu beculețele aprinse de ziua românilor.

Pentru cei mai mulți, 1 Decembrie a însemnat un „weekend prelungit”, a fost liber, mini-concediu, o ocazie să stea acasă sau să dea fuga pe pârtiile de la munte.

Munca nu mai e răsplătită

În timp ce de pe centru unii cumpărau produse „ieftine și bune” făcute pe vapor și aduse de peste mări și țări, în colțul pieței, două bătrâne cu degetele înghețate de ger își scoseseră la vânzare codrii de săpun de casă, maramele de borangic, iile cusute de mână la musca românească și fote multicolore scoase din cufăr. Toate cu parfum de trudă și dragoste pentru ce-i românesc. Nimeni nu se oprea în loc să le admire sau să cumpere. Tot ce e vechi și românesc a cam ieșit din trend!

O să vedeți pe la televizor în următoarea perioadă colaci împletiți, colindători în straie românești, tradiții și obiceiuri. Aproape că ți se face pielea de găina de drag că ești român. Mai că îți vine să crezi că asta e țara în care trăiești.

Dar știm cu toții că până și moștenirea strămoșească piere încetul cu încetul. Noi o ucidem. Locuitorii acestei țări. Noi cei care dăm un preț în bani tuturor lucrurilor. Iar unde profit nu e, nici măcar tradiție nu mai poate fi.

Ne e rușine să fim români

Noi nu mai suntem români. Ori am uitat, ori ni s-a cam făcut rușine sau lehamite. Vrem să ne fie bine în țara noastră, dar plecăm peste hotare. Ne apucă dorul când ne amintim de pomana porcului sau de șoric. Ne lamentăm când suntem printre cei de un neam cu noi și ne ascundem originea în fața străinilor. Cei rămași nu facem decât să ne văităm sau să căscăm gura sub părul din care nu ne pică nici o pară mălăiață.

Avem drepturi pentru care alții au murit și de care acum ne batem joc. Cei tineri nu mai au de la cine să învețe ce înseamnă ospitalitatea românească. Ce înseamnă tradițiile, istoria care ne-a făcut să fim astăzi aici.

Cei care încă ne mai simțim români, cei care încercăm să mai schimbăm ceva, de Ziua Națională nu am mai putut sărbătorii văzând atâta superficialitate. Am mers acasă și am suspinat, pot spune fără rușine că am lăcrimat. Iar printre lacrimi am urat în șoaptă: „La multi ani, ție, Românie! Să te faci mare, să fii sănătoasă, să vorbești frumos, să înveți, să muncești mult și să nu-i uiți pe cei ce te-au născut!”