Guvernul demis al lui Ilie Bolojan lasă în urmă o reformă care lovește direct în școala românească. Clase simultane, profesori transformați în supraviețuitori ai sistemului și elevi condamnați la educație „la grămadă” — aceasta este realitatea pe care statul încearcă să o acopere cu promisiuni și sporuri simbolice.
CLASE SIMULTANE – EDUCAȚIE „LA GRĂMADĂ”
Guvernul demis al lui Ilie Bolojan pleacă din Palatul Victoria exact așa cum a guvernat: cu bocancul pe gâtul educației. După ce au mărit normele didactice, au comasat școli, au anulat drepturi câștigate după greva istorică a profesorilor și au împins sistemul spre colaps, vin acum cu noua lege a salarizării și reușesc o nouă performanță sinistră: transformă bătaia de joc în politică oficială de stat.
Au tupeul să vorbească despre „sporuri”. Niște procente aruncate ca la pomană, în timp ce învățământul românesc este făcut bucăți.
PROFESORUL CARE TREBUIE SĂ PREDEA LA CINCI CLASE ÎN ACELAȘI TIMP
Cea mai mare mizerie din acest proiect este normalizarea claselor simultane. Statul român admite oficial că un profesor poate preda, în aceeași oră, la două, trei, patru sau chiar cinci clase diferite. Iar pentru această absurditate administrativă îi oferă „sporuri” de 5%, 7%, 10% sau 15%.
Asta nu mai este educație. Este bătaie de joc instituționalizată.
În 50 de minute, un profesor abia reușește să explice coerent o lecție unei singure clase. Dar Guvernul crede că același om poate împărți timpul între copii de vârste diferite, materii diferite, programe diferite și nevoi complet diferite.
Practic, statul recunoaște oficial că elevii din mediul rural nu mai merită educație reală. Merită doar improvizație ieftină.
COPIII NU MAI PRIMESC ȘCOALĂ. PRIMESC RESTURI DE ATENȚIE
Clasele simultane nu sunt o soluție educațională. Sunt o încălcare directă a dreptului la educație.
Copiii aceia nu primesc școală. Primesc resturi de atenție împărțite cu cronometru.
Profesorul vorbește cu clasa a IV-a, iar cei din clasa a II-a așteaptă. Se întoarce la cei mici, iar ceilalți pierd firul lecției. Totul devine un haos pedagogic pe care ministerul îl împachetează cinic în limbaj birocratic și îl răsplătește cu câteva procente.
Aceasta este România „educată” a politicienilor.
PROFESORII DIN RURAL, LĂSAȚI SĂ SE DESCURCE SINGURI
Mai grav este că aceiași politicieni mimează grija pentru profesorii care merg în zone izolate. Le promit sporuri „de până la 15%”, de parcă problema principală a profesorului care face naveta prin sate uitate de lume ar fi încă un procent pe hârtie.
Realitatea este alta.
Sunt sute de profesori care își plătesc naveta din propriul buzunar pentru că primarii refuză să deconteze transportul, deși legea îi obligă. Oameni care fac zeci de kilometri zilnic ca să țină școlile deschise și care ajung să dea primăriile în judecată pentru un drept elementar.
Și nici măcar după procese câștigate nu își primesc întotdeauna banii.
Aceasta este imaginea reală a statului român: profesorul merge să educe copiii unei comunități, iar autoritatea locală îl tratează ca pe un cerșetor care vine să întindă mâna după decont.
SALARII MICI PENTRU CEI CARE ȚIN ȘCOALA ÎN VIAȚĂ
Disprețul suprem se vede însă în grila salarială.
În proiectul noii legi, salariul maxim al unui profesor din preuniversitar nici măcar nu ajunge la coeficientul 3 pe o scară de la 1 la 8. Atât valorează, pentru acest stat, omul care formează toate celelalte profesii.
Profesorul care pregătește viitorul medic valorează mai puțin decât sistemul care produce hârtii.
Profesorul care formează viitorul inginer valorează mai puțin decât clientela politică din agenții și autorități inutile.
Profesorul care ține în viață școala românească valorează mai puțin decât armatele de consilieri, directori, șefi și sinecuriști plantați politic prin instituții.
ROMÂNIA ÎN CARE EDUCAȚIA A DEVENIT O POVARĂ
România a ajuns țara în care cel care educă este ținut la limita umilinței, iar cel care execută ordine politice este premiat regește.
Și apoi aceeași clasă politică se întreabă de ce nu mai vin tinerii spre învățământ.
De ce fug profesorii?
De ce școlile rurale rămân goale?
De ce sistemul produce analfabetism funcțional?
Răspunsul este simplu: pentru că statul român tratează educația ca pe o povară, nu ca pe o prioritate.
Iar Guvernul Bolojan lasă în urmă exact această moștenire: o Românie în care profesorul este umilit, elevul este abandonat, iar educația este sacrificată pe altarul cinismului politic și al contabilității de partid.