Sub pretextul cumpărării de bunuri (țuică, făină, păsări), persoanele bănuite de furt prin metoda „împrietenirii și distragerii atenției” ar fi pătruns în curțile cetățenilor. Prejudiciile cauzate ar fi de mii de euro și zeci de mii de lei.
Polițiștii, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Videle, au efectuat 8 percheziții domiciliare, în județul Dolj, la locuințele mai multor persoane bănuite de furt prin metoda „împrietenirii și distragerii atenției”.
Din probatoriul administrat, a rezultat că, în cursul acestui an, mai multe persoane domiciliate în Craiova, județul Dolj, s-ar fi deplasat în diverse localități din țară și, sub pretextul cumpărării de bunuri ( țuică, făină, păsări), ar fi pătruns în curțile cetățenilor.
O parte dintre cei în cauză ar fi distras atenția persoanelor vătămate, timp în care ceilalți ar fi intrat în locuințele acestora și ar fi sustras bani și bijuterii.
În acest sens, au fost documentate mai multe fapte comise în județele Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Brașov și Cluj. Prejudiciile cauzate ar fi de mii de euro și zeci de mii de lei.
În urma perchezițiilor, au fost ridicați bani (lei și valută), bijuterii și trei autoturisme, bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată.
De asemenea, au fost reținute și, ulterior, arestate 9 persoane (3 bărbați și 6 femei).
Cercetările continuă pentru probarea întregii activități infracționale.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat