2 iunie 2023

TR News

Stiri din Teleorman

Prefectul se implică în ”criza” incendiilor

A început ”sezonul” incendiilor de vegetație. În această perioadă se înregistrează tot mai multe incendii de vegetație uscată și gunoi menajer, majoritatea acestora fiind generate de cetățenii iresponsabili, care nu conștientizează pericolul la care îi expun pe semeni prin posibilitatea de producere a unor pagube materiale ori prin distrugerea mediului înconjurător.

De la începutul acestui an peste 180 de incendii au avut loc pe raza județului Teleorman. Cele mai multe din cauza folosirii intenționate a sursei de aprinde, a focurilor în spații deschise lăsate nesupravegheate ori fără a fi luate măsurile necesare împiedicării propagării la bunurile din apropiere.

Timpul alocat și resursele consumate pentru stingerea focarelor de incendiu de vegetație  riscă să afecteze intervențiile la adevăratele situații de urgență.

Din această cauză prefectul județului Teleorman, Haralambie Epure vrea măsuri urgente pentru limitarea sau chiar stoparea acestui fenomen.

”Eu nu voi tolera nicio incendiere de vegetație, iar autoritățile vor aplica sancțiunile prevăzute de lege”, spune prefectul de Teleorman.

Potrivit aceleiași surse, mii de hectare de păduri distruse și de terenuri afectate, pierderi de vieți omenești, riscuri uriașe de incendiere a gospodăriilor și de primejduire a vieților omenești, este bilanțul pe câteva zile al evenimentelor provocate de incendierile terenurilor, la nivel național.

”În județul nostru, lucrurile nu stau deloc mai bine. Nu trece nicio săptămână fără ca pompierii teleormăneni să nu fie nevoiți să intervină la incendii de vegetație uscată, aproape toate provocate intenționat și în ciuda numeroaselor avertismente și recomandări emise de instituțiile abilitate.

Arderile necontrolate reprezintă un pericol real, iar cei care fac acest lucru ar trebui să conștientizeze că își pot periclita propriile vieți, ale semenilor lor, că fumul degajat de astfel de incendii pot influența grav traficul rutier. De asemenea, pentru că astfel de arderi sunt strict interzise, există și sancțiunile de rigoare.

Îmi doresc, totuși, ca acele persoane care încă mai ignoră aspectele de mai sus, să ajungă singuri la concluzia că ar fi cazul să se oprească. Doar un comportament preventiv garantează protejarea vieții și a bunurilor fiecăruia”, mai spune prefectul.