17 aprilie 2024

TR News

Stiri din Teleorman

Liviu Dumitrașcu este, din nou, prefectul județului Teleorman

Liviu Dumitrașcu este, din nou, prefectul județului Teleorman (VIDEO)

Liviu Dumitrașcu a fost învestit, astăzi, în funcția de prefect, în cadrul unei ceremonii simple, la care au participat șefii instituțiilor deconcentrate din subordinea Guvernului și Irina Alexe, secretar de stat în cadrul Ministerului Afecerilor Interne.

Actualul prefect nu este străin de astfel de ceremonii pentru că în urmă cu doar o săptămână, fusese învestit în funcția de subprefect de cea căreia acum, i-a luat locul.

Actualul prefect a ”dat de pământ” cu limba română

La fel ca săptămâna trecută, și astăzi, proaspătul prefect a susținut un discurs nu doar plin de promisiuni, ci și cu greșeli gramaticale. Într-o limbă română stâlcită și urâțită, Liviu Dumitrașcu a promis, în discursul de după depunerea jurământului că va fi un prefect corect, va dezvolta județul din punct de vedere economic și va lupta cu abuzurile.

”Aceasta este o zi specială pentru mine, mă întorc într-un loc în care mă simt atașat, așa cum mă simt onorat de faptul că mi s-a oferit posibilitatea de a fi, acum, aici, în fața dumneavoastră. În aceste condiții, vreau să mulțumesc Guvernului României pentru încrederea acordată și vă cer dumneavoastră să aveți încredere în faptul că în perioada în care voi ocupa această poziție îmi voi desfășura activitatea la nivelul semnificației și demnității pe care o solicită această funcție. Cu alte cuvinte, voi fi un reprezentant demn al Guvernului României în județul Teleorman.

Susține dezvoltarea economică a județului

Voi avea preocuparea permanentă de a veghea intransigent la respectarea legii în acest județ, cu atât mai mult în perioada care se apropie, acesta fiind un adevărat test de corectitudine pentru orice prefect. Voi susține, prin măsurile pe care le voi lua, dezvoltarea economică a județului Teleorman și voi fi un partener al tuturor celor care și-au exprimat sau își vor exprima același obiectiv.

De asemenea, vreau și cred că voi avea o colaborare deosebită, în virtutea principiului respectării legilor, cu autoritățile administrației publice locale și cu mass-media care îi mulțumesc pentru prezență. Voi fi un partener de dialog corect în activitatea administrativă și voi face totul în virtutea principiului transparenței. Vă asigur de imparțialitatea și corectitudinea mea pe parcursul întregii mele activități, pentru că interesul meu este acela de a mă pune în slujba locuitorilor județului Teleorman și îi asigur că vor avea în mine un partener și un protector în fața oricărui abuz”, a declarat proaspătul prefect, Liviu Dumitrașcu.

Reprezentanții Guvernului vor alegeri parlamentare corecte și neutre

Irina Alexe, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a insistat asupra faptului că noul prefect trebuie să vegheze, în primul rând, la buna desfășurare a alegerilor din iarnă.

”Am speranța că jurământul pe care l-ați depus astăzi va fi respectat. Am speranța că veți fi, așa cum ați spus, un reprezentant al Guvernului pe plan local care să își facă datoria în litera și spiritul legii. Eu nu vă cer altceva decât să respectați legea și să colaborați cu autoritățile locale și cu colegii. Pentru că numai respectând legea, fiind corecți, fiind imparțiali, fiind așa cum un înalt funcționar public trebuie să fie, vom reuși să ducem la bun sfârșit un proces electoral corect, transparent, echidistant, neutru”, a spus Irina Alexe, secretar de stat în cadrul MAI.

Liviu Dumitrașcu a mai fost prefect al județului Teleorman în perioada iunie 2013-martie 2014.