19 septembrie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Protecție mai mare pentru copiii români copii de 2 ani

Grădiniţele din Alexandria vor fi închise în luna august

Veste proastă pentru părinții care nu pot sta acasă cu micuții lor. Grădiniţele de stat din municipiul Alexandria, ca de altfel din toată ţara, nu îi pot primi pe copii în vacanţă. Conform reprezentanților D.S.P. Teleorman, care invocă o adresă a Ministerului Sănătăţii, grădinițele nu îi pot primi pe copii în vacanţă, decât în componenţa grupelor stabilită din timpul anului şcolar.

Toate Grădiniţele cu program prelungit din municipiul Alexandria funcţionează în luna iulie. Însă, în condiţiile în care numărul părinţilor care ar opta pentru aducerea copiilor la grădiniţă şi în luna august este extrem de redus, iar Grădinițele nu primesc aviz D.S.P., dacă adună copii din mai multe grupe, acestea au decis întreruperea activităţii educative în luna august.

Mai mult decât atât, conform normelor în vigoare, D.S.P. Teleorman precizează că trebuie asigurată în timpul vacanţei de vară pauza de activitate necesară pentru efectuarea operaţiunilor de igienizare şi de întreţinere a spaţiilor de învăţământ şi a anexelor social sanitare.

Paradoxal este că până anul acesta, inclusiv în anul 2020, în plină pandemie, când la nivel naţional se înregistrau zilnic peste o mie de cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV-2, grădiniţele au putut funcţiona prin rotaţie pe perioada vacanţei de vară, preluând copiii din celelalte grădiniţe.

Acum, când rata de infectare a scăzut sub 0,05 la mia de locuitori, numărul cazurilor noi înregistrate zilnic arareori depăşind 50 de persoane, măsurile de organizare a activităţii în unităţile de învăţământ preşcolar au fost înăsprite.

”Guvernul iresponsabil acţionează fără nici o noimă, dovedind încă o dată incompetenţă şi nepăsare privind nevoile cetăţenilor”, se arată într-o informare a Primăriei Alexandria.