23 septembrie 2023

TR News

Stiri din Teleorman

școli și grădinițe fără apă potabilă

Fața ascunsă a școlilor din Teleorman

În vremuri în care pe buzele tuturor se găsește cuvântul „librărie”, iar cea mai mare durere a noastră se pare că a devenit incultura crasă în care se zbate județul, ne scapă din vedere detalii esențiale.

Unul dintre aceste detalii ar fi mediul în care copiii noștri învață carte pentru a ajunge „cineva” în viață.

Pentru cei care încă mai cred că școala la care și-au trimis copilul să acumuleze noianul de cunoștințe este nici mai mult nici mai puțin un laborator curat și disciplinat care scoate genii pe bandă rulantă, trebuie să-i dezamăgim.

mizerie scoli teleorman
bazinul se află la o înălține de aproximativ 2 metri

În unele dintre școlile din acest județ igiena lasă de dorit într-un mod absolut îngrijorător și alarmant. Și nu vorbim despre școlile din mediul rural, ci chiar de cele din reședința județului.

Toaletele folosite de copiii cu vârste între 6 și 13 ani oferă imagini ale indolenței sau ale nesimțirii. Mizeria rămâne necurățată ore întregi, iar vina nu aparține celor mici. Instalațiile sanitare au aceeași vârstă cu femeia de serviciu care ar trebui să se ocupe de ele. De bazinele învechite atârnă lanțuri pe care nici măcar nu le poți privi, darămite atinge. Unele dintre ele s-au rupt odată cu vremea și nimeni nu a avut inițiativa de a le înlocui. Copiii nu pot trage apa după ce își fac nevoile și astfel toaletele rămân pline de fecale o zi întreagă.

Acum câteva zile un părinte mărturisea că și-a însoțit copilul la toaleta uneia dintre școlile din Alexandria. Cel mic se simțise rău și vomitase la ora prânzului. În momentul în care părintele a ajuns la ora 16 să își ia copilul de la programul de after-school și-a aruncat un ochii într-unul dintre vasele de toaletă. A înțeles pe loc unde regurgitase micuțul și ce anume mâncase. Locul era necurățat și a rămas așa mai bine de 3 ore. Intrigat și revoltat de situație, părintele a dorit să verifice și celelalte cabine. Acolo l-au întâmpinat alte imagini de coșmar. Era clar ca lumina zilei că personalul de serviciu nu fusese preocupat să-și facă treaba.

After school sau bătaie de joc?

Tot mai mulți părinți vor să-și retragă copiii de la after school. Motivul? Au aflat cu stupoare că plătesc zilnic câte 10 lei pentru masa micuților, iar de acești bani copiilor li se servește uneori o felie de șuncă presată între două felii de pâine. Copiii spun că porțiile livrate de către restaurantele contractate de unitatea de învățământ nu sunt suficiente pentru toți în fiecare zi.

Din păcate cei mai mulți dintre părinți lasă lucrurile așa cum sunt, conștienți de faptul că nu au alternative în ceea ce privește un alt afterschool. În ultimul an, în Alexandria au fost desființate mai multe astfel de școli cu program prelungit particulare, pe motivul lipsei de profit financiar.

La after se stă pe youtube

Programul de after este lejer. Dacă în unele școli profesorii rezolvă teme cu cei mici, în altele aceștia stau de vorbă și îi lasă pe copii să facă ce vor. Un părinte a descoperit în urmă cu două zile că toți cei 12 copii de la after erau strânși în jurul unui calculator și se uitau pe youtube. Desigur, știm cu toții câte filmulețe educative găsim acolo, câte cântecele, piese de teatru sau lecții. Dar când îți vezi copilul în sala de clasă așezat lângă alți 11 de aceeași vârstă cu el chicotind cu ochișorii lor inocenți la Bendeac, pe canalul ”În puii mei” sau uitându-se la filmulețe de groază, ori căutând tot felul de piese de dragoste actuale, cum să nu simți că privirea ți se încețoșează și sângele ți se urcă în creștetul capului?

În tot acest timp cadrele didactice își văd de discuțiile cu caracter personal. Dacă unul dintre părinți se arată uimit sau nemulțumit i se răspunde că cei mici „se opintiseră” cu atâtea teme și că meritau puțină îngăduință!

Așadar, îi întreb acum pe toți revoltații de lipsa librăriilor: ce folos ar avea să îi dau copilului spre citire acasă, sub atenta mea supraveghere Basme și Povesti nemuritoare, când școala îmi face concurență neloială și i-l oferă pe „Robby Roberto” sau pe Torționarul Vișinescu?