cum va fi vremea de Paște

Cum va fi vremea de Paște este foarte important pentru reușita sărbătorilor. Anul acesta, avem parte de mai multe fenomene meteorologice într-un interval de câteva zile. Va fi soare, dar și ploaie și, potrivit meteorologilor, nici vântul nu va fi prea liniștit.

Cum va fi vremea în Sâmbăta Mare

În Sâmbăta Mare, la nivelul întregii țări, va predomina o vreme frumoasă și mai caldă decât în mod normal. Cei care își vor petrece Paștele la munte, trebuie să știe, însă că acolo vor fi unele înnorări și izolat ploi slabe. Temperaturile maxime, la nivel național, se vor încadra între 13 și 23 de grade.

Și în Teleorman, vremea va fi caldă și frumoasă, mâine. Însă, din a doua parte a nopții, meteorologii anunță înnorări.

Cum va fi vremea în Duminica Paștelui

În ziua de Paște, însă, se anunță averse, descărcări electrice și, izolat, grindină. Și temperaturile vor scădea față de sâmbătă, iar la munte vor fi precipitații mixte. În sud și în sud-est vremea va fi caldă, iar instabilitatea atmosferică se va accentua începând cu orele după-amiezii.

”Vor fi averse, descărcări electrice și izolat grindină”, anunță meteorologii.

Și în Teleorman, duminică, cerul va fi variabil în prima parte a zilei, apoi înnorările se vor accentua. Vor fi averse, posibil moderate cantitativ, și descărcări electrice. Cu toate acestea, mercurul din termometre va indica la amiază, în Alexandria, în jurul valorii de 22 de grade Luni, însă, vremea se va strica în totalitate. Va fi frig în toată țara, nori și ploaie.  În Alexandria, de exemplu, la amiază, nu vor fi mai mult de 12 grade Celsius, în condiții de cer înnorat și averse.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58