15 aprilie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Bărbat sechestrat într-un apartament de către o teleormăneancă

O tânără din Teleorman și un bărbat din Dâmbovița au fost reținuți de poliție după ce au sechestrat un bărbat într-un apartament din Craiova. Victima mersese să vândă un telefon mobil.

Doi tineri au fost reținuți de poliție după ce au sechestrat un bărbat într-un apartament din Craiova și i-au furat telefonul. Victima mersese la acea adresă pentru a vinde gadgetul unei femei. La un moment dat aceasta a ieșit din locuință și l-a încuiat în interior.

Potrivit unui comunicat al Poliției Dolj, două persoane au fost reținute. Este vorba despre o tânără de 21 de ani, din comuna Gratia, județul Teleorman, pentru furt și lipsire de libertate în mod ilegal și un tânăr de 26 de ani, din orașul Răcari, județul Dâmbovița, pentru furt și complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal.

“În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cercetările au fost continuate stabilindu-se faptul că bărbatul ar fi fost abordat de o femeie care și-a exprimat intenția de a cumpăra un telefon pe care acesta îl oferea spre vânzare pe un site de vânzări. Femeia l-ar fi invitat pe cel în cauză într-un apartament din Craiova, iar în timp ce verifica telefonul, sub pretextul că bate cineva la ușă ar fi ieșit din apartament și ar fi închis ușa pe exterior, sustrăgând în acest fel telefonul mobil”, se arata într-o informare a Poliției Dolj.

Politistii au mai stabilit că apartamentul respectiv aparține unei femei de 42 de ani din Craiova, fiind închiriat în regim hotelier.

“În urma activităților specifice desfășurate, polițiștii au extins cercetările în dosarul penal întocmit și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate, fiind astfel identificată o tânără de 21 de ani, din comuna Gratia, județul Teleorman bănuită de comiterea infracțiunilor de furt și lipsire de libertate și un tânăr de 26 de ani din orașul Răcari, județul Dâmbovița, care ar fi ajutat-o pe tânără la comiterea faptelor respective”, mai spun polițiștii.

Cei doi au fost duși în arestul IPJ Dolj.