22 octombrie 2020

TR News

Stiri din Teleorman

Zeci de teleormăneni au rămas cu autoturismele blocate în zăpadă

Drumarii au fost prinși din nou nepregătiți de zăpada care s-a abătut peste județul Teleorman. Zeci de teleormăneni au rămas cu autoturismele blocate în zăpadă pe drumurile din Teleorman.

La Balaci mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă

La Balaci, pe numărul unic de urgenţă 112, primarul localităţii a anunţat faptul că pe DJ 703, între localităţile Balaci şi Tecuci, mai multe autoturisme au rămas blocate în zăpadă. Din dispeceratul comun ISU – Ambulanţă s-a luat legătura cu operatorul economic care se ocupă de deszăpezirea drumurilor judeţene, care a trimis la faţa locului mai multe utilaje. Situaţia a revenit la normal în cel mai scurt timp posibil, conducătorii auto reluându-şi traseul în condiţii de siguranţă.

Pe aceeași temă: O GRAVIDĂ DIN VIDELE PUTEA SĂ NASCĂ ÎN MAȘINA DE POLIȚIE

Probleme au fost și la Comoara

Pe raza localităţii Comoara, comuna Drăgăneşti Vlaşca, un cetăţean a sunat pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă pentru a solicita ajutorul autorităţilor deoarece rămăsese blocat cu autoturismul în zăpadă, pe DC 18. Dispecerii au luat legătura cu primarul localităţii care a trimis imediat un utilaj propriu pentru scoaterea maşinii. La faţa locului au fost găsite două autoturisme, acestea fiind scoase din zăpadă în cel mai scurt timp, în zonă traficul rutier fiind deblocat.

3 autoturisme și un microbuz au fost blocate între localităţile Dulceanca şi Albeşti

Pe DJ 601 F, între localităţile Dulceanca şi Albeşti, din cauza viscolului, pe carosabil s-au format suluri de zăpadă, trei autoturisme şi un microbuz fiind blocate. Primarul localităţii Vedea a sunt la numărul unic pentru apeluri de urgenţă şi a anunţat evenimentul. La faţa locului, Secţia Drumuri Judeţene a trimis mai multe utilaje de deszăpezire, autoturismele reluându-şi traseul la deblocarea carosabilului.

În apropiere de Poeni au rămas înzăpezite 2 autoturisme

Pe DJ 503, în apropierea localităţii Poeni, două autoturisme au rămas blocate, acestea nemaiputând înainta din cauza sulurilor de zăpadă. S-a luat legătura cu viceprimarul localităţii Poeni, care a trimis la locul evenimentului un utilaj. Autoturismele au fost scoase din zona blocată, conducătorii auto reluându-şi traficul în condiţii de siguranţă.

A derapat și s-a impotmolit în zăpadă

Între localităţile Dobroteşti şi Tecuci, pe drumul comunal 48, un cetăţean a derapat, rămânând blocat cu autoturismul în zăpadă. S-a luat legătura cu membrii CLSU Dobroteşti, care au trimis la faţa locului un tractor, reuşind să scoată autoturismul după aproape o oră.

Situație dificilă la Vitănești

Vităneşti – pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, o femeie a anunţat că patru autoturisme au rămas blocate în zăpadă pe DJ 506, între localităţile Purani şi Teleormanu, aceasta menţionând că are şi un copil cu ea. Din dispecerat s-a luat legătura cu primarul localităţii Vităneşti care a trimis imediat la locul evenimentului un utilaj de deszăpezire. Din datele menţionate de acesta, între timp la faţa locului au mai rămas blocate alte 6 autoturisme. Acestea au fost întoarse din drum până în localitatea Purani, iar femeia si copilul au fost preluaţi şi transportaţi la Primăria din Vităneşti, până la deblocarea respectivului sector de drum de sulurile de zăpadă.

Reprezentaţii drumurilor judeţene au suplimentat forţele şi mijloacele de intervenţie din zonă, trimiţând şi o autofreză de mare capacitate. Traficul rutier a fost reluat în cel mai scurt timp, în condiţii de iarnă, conducătorii auto reluându-şi traseul.

Alte cazuri cu autoturisme blocate în zăpadă

Cazuri semnalate pe numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, cu persoane rămase blocate în zăpadă cu autoturismele personale au mai fost pe DJ 503, la ieşire din localitatea Drăgăneşti Vlaşca spre Toporu, pe DJ 703, între localităţile Copăceanca şi Călineşti, precum şi între Tecuci şi Tufeni, între Ciolăneşti Deal şi Ciurari, pe DJ 503 între Poeni şi Cătunuşi între localităţile Baciu şi Blejeşti.

Toate aceste situaţii au fost rezolvate operativ, cu ajutorul Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgenţă şi a drumarilor, care au suplimentat de fiecare dată forţele şi mijloacele de deszăpezire în zonele mai grav afectate.