16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

sezatoare ie

Ambiții mari în Anul Centenarului pentru șase fete din Alexandria

Viitorul îndrăgitei ii românești este pe mâini bune. Câteva fete de clasa a VII-a din Alexandria vor să poarte de 1 Decembrie, la sărbătorirea Centenarului, ii cusute cu propriile mâini. Pentru a reuși acest lucru, fetele se întâlnesc într-o șezătoare, organizată de o profesoară de desen din Alexandria. Munca depusă de ele nu este deloc ușoară, mai ales că nici una nu a mai cusut ii până acum, însă acest lucru nu le descurajează. Au moștenit talentul și dragostea pentru tradiție de la bunici și vor să o ducă mai departe cu orice preț.

Fetele din Alexandria au ambiții mari

sezatoare ie

Șase fete din Alexandria, eleve în clasa a VII-a, au ambiții mari. Vor ca de Ziua Națională, în anul Centenarului, să poarte ii cusute chiar de ele. Au început să coasă modele tradiționale în toamna anului trecut și muncesc zilnic pentru a-și duce planul la bun sfârșit, în cadrul unei șezători. Unele dintre ele au moștenit de la bunici talentul și, mai ales, respectul pentru cultura și arta românească și sunt mândre că pot duce, acum, tradiția mai departe.

Duc tradiția mai departe

”Bunica mea știe să facă astfel de ii și cumva mi-a dat și mie din pasiunea ei și din talentul ei. Am învățat mai multe puncte, cum ar fi musculițe, tighel și multe altele. Am intrat cu scopul de a învăța și de a duce mai departe o tradiție. Bunica mea se ocupă cu astea, mi-a făcut și mie o bluză pe care deocamdată nu o port pentru că încă nu este gata și am zis că vreau și eu să contribui la această ie pe care mi-o face și pentru a afla lucruri noi despre tradiția românească”, ne-a mărturisit Andreea.

Un profesor devotat

Demersul organizării unei șezători în care fetele să coasă ii îi aparține unei profesoare de arte plastice din Alexandria, Cristiana Purcărea. Aceasta a fost susținută de la bun început în planul său de o doamnă din București, promotorul unei șezători din Capitală. Odată ideea încolțită, Cristiana Purcărea nu a mai stat nicio secundă pe gânduri. A adunat câteva fete și, împreună, s-au pus pe cusut. Au învățat împreună să orneze o ie tradițională, pentru că nici una dintre ele nu știa exact ce presupune acest lucru.

”Deja fetele au învățat mai multe tipuri de cusături, mai multe puncte, lucrăm la modele, modele pentru altiță. Altița este partea aceea bogat ornamentată a mânecii, care este cea mai importantă și care necesită pricepri și deprinderi deosebite, nu putem să greșim”, precizează Cristiana Purcărea, coordonatorul acestui proiect și profesor de desen.

Modele originale din județul Teleorman

Toate modelele cusute pe ii sunt originare din Teleorman. Ele reprezintă doar cultura și tradiția teleormăneană.

Cea mai mare dorință a fetelor, pe lângă terminarea la timp a iilor, este aceea ca șezătoarea din care fac parte să devină din ce în ce mai mare, astfel încât tot mai multe tinere să poată duce tradiția teleormăneană mai departe.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58