donarea de sânge

Este criză de sânge în județul Teleorman, iar spitalele au, parcă acum mai mult ca niciodată, nevoie de lichidul prețios. Donatorii teleormăneni sunt din ce în ce mai puțini, așa că oficialitățile și reprezentanții Centrului de Transfuzie lansează diverse campanii pentru a-i convinge pe oameni să doneze sânge. În această perioadă, de exemplu, toți cei care se prezintă la Centrul de Transfuzie primesc parcare gratuită în Alexandria.

Anul trecut a fost cel mai slab din puctul de vedere al numărului de donatori de sânge, în județul Teleorman, însă nici în 2021 oamenii nu au luat cu asalt Centrul județean de Transfuzii sangvine, în condițiile în care numărul bolnavilor care au nevoie de sânge a crescut alarmant.

Printr-o astfel de campanie, care este acum în desfășurare, autoritățile vin în sprijinul donatorilor de sânge, oferindu-le posibilitatea de a-și parca mașinile gratuit, în zonele unde staționarea autoturismelor se plătește, însă nici această ofertă nu pare să dea rezultate.

În general, donatorii spun că fac acest gest din conștiință, nu pentru a profita de un anumit beneficiu.

Reprezentanții Centrului Județean de Transfuzii din Alexandria își pun, acum, speranța în vountarii Crucii Roșii Teleorman pe care îi așteaptă începând cu săptămâna viitoare să doneze sânge.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58