diabet teleorman

9 teleormăneni au fost diagnosticați, pe loc, cu diabet

O simplă verificare a glicemiei a scos la iveală rezultate îngrijorătoare: 35 de teleormăneni sunt predispuși la diabet, iar 9 au fost depistați, pe loc cu această boală.

Spitalul Județean de Urgență din Alexandria a marcat, astăzi, Ziua Mondială a Diabetului, prin organizarea, ca în fiecare an, a unei campanii de testare gratuită a glicemiei. Rezultatele nu sunt tocmai îmbucurătoare.

Conform doctorului Marian Burtea, medic primar diabet și coordonatorul Programului Național Diabet din cadrul Spitalului Județean, 73 de teleormăneni și-au testat, astăzi, gratuit, glicemia. Dintre aceștia, 35, adică aproape jumătate din cei controlați, prezintă o formă incipientă de diabet (prediabet la necunoscuți), iar 9 au fost direct diagnosticați cu această boală. Mai îngrijorător este faptul că 48 dintre teleormănenii prezenți astăzi la spital sunt obezi sau supraponderali.

diabet

Ziua Mondială a Diabetului, organizată pe 14 noiembrie

În fiecare an, din 1991, Federația Internațională de Diabet organizează în toată lumea Ziua Mondială a Diabetului (WDD).

”Astfel, și noi, Compartimentul de Diabet din cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria, ca toată lumea diabetologică, ne-am gândit să facem ceva în această zi, atât pentru pacienții noștri cu Diabet Zaharat, cât și pentru cei ce sunt interesați de viitorul lor pe linie de predispoziție la această boală. Astfel, determinăm glicemia, în această zi de 14 noiembrie, analiză gratuită pentru cei care se prezintă la Spital”, a anunțat medicul Marian Burtea.

Există o Pandemie a Diabetului Zaharat tip 2 la nivel mondial, peste 90% având acest tip de diabet. În România există o Epidemie a Diabetului Zaharat tip 2, peste 11,6%, adică 1,4 milioane de oameni fiind diabetici, conform singurului studiu efectuat în perioada 2014-2015 în România, Studiul PREDATORR.

Rezultatele testării de astăzi se încadrează în statistici

În Teleorman există aproximativ 20.000 de pacienți înregistrați cu diabet zaharat, doar 12.000 dintre ei primind tratament gratuit decontat prin Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman. Conform doctorului Marian Burtea, medic primar diabet și coordonatorul Programului Național Diabet din cadrul Spitalului Județean, cel puțin 1.000 de teleormăneni sunt nediagnosticați sau nemonitorizați.

Simptome și cauze ale diabetului

Glicemia peste 126 mg% pune diagnosticul de Diabet Zaharat, dar și glicemia peste 100 mg % trebuie luată în seamă, spune Marian Burtea. O hemoglobină glicozilată (HbA1c) peste 6,5 % este foarte importantă. Simptomele diabetului sunt poliurie (urinarea deasă), polidipsie (consumul ridicat de apă), polifagie (consumul crescut de alimente), scădere ponderală, alături de hiperglicemie. Categoriile de risc sunt persoanele supuse stresului, obezii, sedentarii, mamele cu copii macrosomi (greutate la naștere mai mare de 4 kilograme) și, bineînțeles, un istoric de diabet în familie.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *