19 septembrie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

28 de şcoli şi grădiniţe din Teleorman au WC-ul în ”fundul curții”

În anul 2021, în județul Teleorman, încă există unități de învățământ cu WC-ul în ”fundul curții”. Mai mult decât atât, deși suntem în plină pandemie avem și o unitate de învățământ care nu a primit autorizație de funcționare din partea DSP Teleorman. Din păcate, lipsa autorizării nu va împiedica desfășurarea cursurilor în acea unitate de învățământ.

Două săptămâni. Atât a mai rămas până la începutul noului an școlar. Din păcate și în acest an autorităţile locale au fost luate din nou pe nepregătite. Deşi au avut mai bine de 3 luni pentru a-şi pune la punct unităţile de învăţământ, directorii unor şcoli şi grădiniţe n-au făcut nimic, iar acum dau acum din colţ în colţ. În prezent, 28 de unități de învățământ au încă WC-ul în fundul curții. Mai grav este faptul că avem și o unitate de învățământ care nu a primit autorizație de funcționare din partea DSP Teleorman. Lucrurile sunt și mai grave atunci când vine vor despre autorizații ISU la incendiu. Potrivit unui raport prezentat în ultima ședinț a Colegiului prefectural Teleorman, din numărul total de unități de învățământ 24 sunt autorizate, 34 sunt neautorizate, iar 78 nu fac obiectul autorizării.

IȘJ Teleorman are o nouă conducere

De la 1 septembrie conducerea Inspectoratului Școlar Județean Teleorman a fost schimbată. Astfel, noul inspector general este profesorul de matematică, Florin Oriță. În funcția de adjunct a fost numită Luminița Flori Vilae. Cei doi au dat asigurări că pe data de 13 septembrie elevii din județul Teleorman vor merge fizic la școală. Potrivit unui ordin al ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu până la atingerea ratei de infectare de 6 la mie într-o localitate, toate creșele, grădinițele și școlile vor funcționa cu prezență fizică. După depășirea acestei rate, toți elevii vor intra în învățământ online, cu excepția învățământului special.

Măsuri suplimentare dacă se instituie carantina 

În localitățile unde este instituită măsura carantinei zonale nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a antepreșcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ. În această situație, activitatea didactică pentru preșcolari și elevi se desfăşoară exclusiv online, cu excepția activităților de terapie pentru elevii cu cerințe educaționale speciale din învățământul special și special integrat, care se desfășoară cu prezența fizică în unitatea de învățământ.

Profesorii sunt obligați să poarte mască

Personalul didactic/nedidactic şi personalul didactic auxiliar implicat în procesul de învăţământ în unitățile de  învățământ special are obligaţia să poarte mască în permanenţă în cancelarie, în timpul deplasării în incinta unităţii de învăţământ şi în timpul pauzelor , precum şi în sălile de clasă, cu excepţia situaţiilor în care procesul specific de predare/învăţare/recuperare impune un contact vizual complet, caz în care vor putea folosi viziere.  În cazul elevilor din învățământul special, masca de protecție are caracter de recomandare adaptată specificului procesului educațional, și nu reprezintă o obligație.

Sunt permise festivitățile de deschidere a anului școlar/universitar, organizate doar în exterior, cu purtarea obligatorie a maștii de protectie și fără ca durata acestora să depășească  1,5 ore.

Este permisă desfășurarea orelor de educație fizică în săli de sport/spații interioare, fără obligativitatea purtării măștii de protecție, în condițiile în care rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică de 2/1000.

La o rată de incidență mai mare de 2/1000, orele de educație fizică se pot desfășura doar în spații deschise, fără obligativitatea purtării măștii de protecție. Prin excepție, preșcolarii nu au obligația purtării măștii de protecție în timpul orelor de educație fizică, indiferent de rata de infectare.