Un ”animal” a chinuit un suflet de câine Foto/Video

Cruzime fără margini din partea unui ”animal” din județul Teleorman. Acesta și-a legat câinele de mașină și l-a târât pe șosea. Cu picioarele rupte și pline de sânge, cățelul a fost salvat de câțiva participanți la trafic.

”Animalul” este un fost profesor din Turnu Măgurele

Un biet cățel a fost supus unor chinuri inimaginabile de cel care ar fi trebuit să-l ocrotească și să-i dea de mâncare. Patrupedul a fost legat cu un lanț de autoturism. Pentru că n-a putut ”ține pasul” cu viteza autoturismului, cățelul a căzut, fiind târât mai mulți kilometri.

Cu picioarele rupte și pline de sânge, bietul cățel a fost salvat de câțiva participanți la trafic. Aceștia au văzut ce se petrece și i-au blocat ”animalului” autoturismul.

Atenție! Vă avertizăm că urmează imagini care vă pot afecta emoțional! Limbaj licențios și scene violente!

În urma videoclipului urcat pe rețelele de socializare de unul dintre salvatorii cățelului, poliţiştii din cadrul Inspectoratului Judeţean Teleorman s-au autosesizat şi l-au cautat pe făptaş. Acesta a fost identificat foarte repede după numerele de înmatriculare ale autoturismului. Este vorba despre un fost profesor din Turnu Măgurele.

Oamenii legii au deschis un dosar penal pe numele lui și fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurarille în care s-a produs fapta.

Pedeapsa cu închisoare

Trebuie spus că legea din România pedepsește faptele de violență împotriva animalelor. Potrivit legii, ”rănirea sau schingiuirea animalelor… se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 3 ani”. Instanţa va putea decide o interdicţie complementară de a mai deţine animale pentru 5-10 ani.

Cei care rănesc cu intenție animale riscă și amenzi cuprinse între 5.000 și 30.000 lei.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *