20 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Bâlciul de la Alexandria nu se demodează! Distracție și voie bună FOTO

Tradiţionalul bâlci de Rusalii de la Alexandria nu se demodează. Grătare cu mici şi frigărui, bere la halbă, îmbrăcăminte pentru toate vârstele şi buzunarele, tiribombe pentru adulţi şi copii, nelipsitele roţi ale norocului, maşinuţe electrice și desigur  încălţăminte chinezească şi papuci de plastic.

Bâlciul de la Alexandria, între tradiție și kitsch

Tradiţie, pentru unii, kitsch pentru alţii, bâlciul este fără îndoială un motiv de bucurie pentru micii comercianţi care profită din plin de moment pentru a face profit. Iar la bâlci se găsesc de toate, dar cele mai mari vânzări le înregistrează proprietarii teraselor şi ai maşinuţelor şi tiribombelor.

Atât sâmbătă, cât și duminică în Sfânta zi de Rusalii, mii de teleormăneni au venit la bâlci. Unii să-şi facă unele cumpărături, alţii doar să se plimbe.

Aglomerație ca la bâlci

Și cum lumea bună nu poate veni la târg decât cu maşina, străzile din imediata apropiere a oborului municipal, unde se ţine tradiţionalul bâlci de Rusalii, erau înţesate cu autoturisme, iar circulaţia se făcea cu foarte mare greutate, numai prezenţa polițiștilor locali ajutând la fluidizarea circulaţiei în zonă. Dar românilor, şi implicit alexăndrenilor, cum se ştie, le place aglomeraţia, aşa că înghesuiala de pe străzi şi din bâlci nu le-a creat nici o problemă.

Terasele au fost pline

Dar oamenii continuă să vină la bâlci şi consideră expediţia o nereuşită dacă nu mănâncă 4-5 mici şi nu dau peste cap două-trei halbe de bere. Preţurile n-au fost tocmai mari, motiv pentru care terasele au fost aglomerate. Un mic cu pâine şi muştar a costat 2,5 lei, iar o bere la pahar între 3 şi 5 lei, în funcţie de firma care o produce.

Copiii s-au distrat în tiribombe

În schimb, tarifele pentru o tură în tiribombe, au ajuns şi la 10 lei. Dar bucuria copiilor este neprețuită. Așa că s-au format cozi la mașinuțele electrice sau la înghețată. Ei au putut alege și una din numeroasele comedii destinate vârstei lor. Este vorba de căluşei şi ponei, pentru care s-a plătit 5 lei sau toboganul gonflabil, care a costat 10 lei.

Tradiții de Rusalii

Rusaliile reprezintă cea mai veche sărbătoare creştină. În credinţa populară, rusaliile sunt spiritele morţilor care, după ce au părăsit mormintele la Joi Mari şi au petrecut Paştele cu cei vii, refuză să se mai întoarcă în locaşurile lor subpământene şi încep să facă rele oamenilor.

Pentru a scăpa de spiritele rele, în ziua de Rusalii se dau de pomană căni şi pahare, în care se pune apă, poame, nuci şi cireşe. La cozile cănilor se pun bucheţele de flori. Se împart la copii, la rude împreună cu lumânări aprinse.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58