15 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Unei femei i-a venit sorocul în ambulanță! ”Moașele” au fost 3 paramedici bărbați

3 paramedici bărbați s-au transformat în ”moașe”. Aceștia au reușit să asiste o femeie la naștere, pe marginea drumului, în echipajul SMURD.

Un echipaj de SMURD Roșiorii de Vede, format din paramedicii plt. maj. Bodil Marius, plt.maj. Gărgăriță Florin și plt.maj. Drăghici Marius, a fost solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 să intervină pentru preluarea unei femei gravide. Femeia, în vârstă de 28 de ani, din comuna Stejaru, satul Socetu, aflată în luna a 9 –a de sarcină, acuza dureri specifice nașterii, pentru fi transportată la Spitalul Județean din municipiul Alexandria.

În drum spre unitatea spitalicească, pe raza localității Scrioaștea, gravidei i s-a declanșat travaliul, paramedicii SMURD fiind nevoiți să întrerupă deplasarea și să îi acorde sprijinul necesar. Aceasta reușind să nască o fetiță, fără probleme deosebite.

Paramedicii i-au acordat primul ajutor calificat atât mamei, cât și copilului, până la sosirea în sprijin a unui echipaj medical al SAJ Teleorman.

Cu toate că femeia și fetița păreau a fi sănătoase, ele au fost predate medicilor din cadrul UPU Alexandria pentru investigații medicale amănunțite și îngrijiri de specialitate.

„Este prima data când un echipaj SMURD Roșiorii de Vede asistă la o naştere, motiv pentru care suntem bucuroși că noi am avut norocul să fim primii, iar totul să se termine cu bine pentru mamă şi pentru copilaş. Să le dea Dumnezeu sănătate!” au precizat cei trei paramedici roșioreni.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58