A plecat la liceu, dar a ajuns la spital. Un tânăr de 18 ani a fost implicat într-un accident rutier. El a suferit un traumatism cranian și mai multe fracturi.

Un elev de liceu a ajuns la spital

Accident spectaculos în localitatea Vitănești. Din cauza neatenției, dar și a vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului, a derapat, iar autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat de mai multe ori. La fața locului și-au făcut apariția mai multe echipe de prim-ajutor. Echipa de descarcerare a pompierilor au reușit să-l scoată pe tânăr dintre fiarele contorsionate și să-l predea medicilor de la ambulanță.

Starea lui este stabilă

Acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență din Alexandria. Directorul Ambulanței Teleorman, Cristian Popescu ne-a mărturisit că tânărul era conștient, iar starea lui de sănătate era una bună.

Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal

Polițiștii teleormăneni au deschis un dosar penal pentru ”vătămare corporală” în acest caz.

”În timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Vitănești, un tânăr care se îndrepta spre liceu, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat în partea dreaptă a sensului de deplasare. În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la spital”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Teleorman.

Tânărul era singur în mașină.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58