Din cauza vitezei șoferul unui autoturism a piedut controlul volanului, mașina a derapat și s-a răsturnat pe câmp. O persoană este rănită.
La ora 23.00, pompierii militari au fost alertați pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 de producerea unui accident rutier pe DN 51, între Zimnicea și Izvoarele, cu un autoturism răsturnat și o victimă posibil încarcerată.
Pentru gestionarea acestui eveniment, la fața locului s-au deplasat două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Zimnicea, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, precum și un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Teleorman.
Salvatorii au găsit locul evenimentului un autoturism răsturnat, cu o victimă de gen feminin, de aproximativ 65 de ani, conștientă, cooperantă și neîncarcerată, însă cu mai multe traumatisme.
Aceasta a fost preluată de echipajul medical și transportată la Spitalul Județean Alexandria pentru investigații amănunţite și îngrijiri de specialitate.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat