16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Un șofer băut și cu permisul suspendat a provocat un accident rutier

Un conducător auto care avea permisul suspendat și mai consumase și alcool înainte de a se urca la volan a provocat un accident rutier. Din cauza neatenției, acesta a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu autoturismul de un cap de pod. În urma impactului, atât el cât și ceilalți doi pasageri au fost răniți.

3 persoane au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs azi noapte, pe DJ 701, între localitățile Gratia și Poeni. Două dintre victime erau încarcerate.

Pentru salvarea persoanelor, la fața locului au intervenit pompierii Detașamentului Videle cu o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanță Teleorman, precum și pompierii giurgiuveni, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD.

Două victime de gen feminin, conștiente și cooperante, cu multiple traumatisme, erau prinse în caroseria deformată a mașinii, eliberarea acestora realizându-se de pompieri cu ajutor accesoriilor de descarcerare.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul indicând o valoare de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Din verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române, polițiștii au stabilit că bărbatul care conducea autoturismul avea permisul de conducere suspendat.

Cele trei persoane rănite, un bărbat de 46 de ani, o femeie de 69 de ani și o alta de 43 de ani, au fost preluate de echipajele medicale, au primit primul ajutor și au fost transportate la Spitalul Orășenesc Videle pentru îngrijiri de specialitate.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58