29 noiembrie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Școlile din Alexandria pregătite pentru începerea anului școlar

Școlile din Alexandria sunt igienizate și gata să-i primească pe elevi în noul an școlar. Autoritățile, după mai multe discuții, se arată pregătite pentru începerea anului școlar în oricare dintre scenariile posibile.

Elevii se pot duce fizic la școală! Cel puțin în Alexandria. Autoritățile au analizat toate posibilitățile existente în fiecare unitate de învățământ din punct de vedere al infrastructurii și dotărilor așa încât anul școlar să poată începe cu prezența fizică a preșcolarilor și elevilor la școală, respectându-se toate măsurile privind prevenirea răspândirii Coronavirusului, conform normelor în vigoare.

Igienizare în toate clasele

Au fost direcționate fonduri importante către toate unitățile de învățământ din municipiul Alexandria, încă de la începutul pandemiei, așa încât la acest moment sunt asigurate, fără excepție, apă caldă la toate toaletele, dozatoare de săpun și uscătoare de mâini, prosoape de hârtie, dispensere pentru dezinfectanți la intrările/ieșirile din sediile școlilor, precum și la intrarea în fiecare sală de clasă, termometre digitale non contact, grădinițele, atât cele cu program prelungit, cât și cele cu program normal, fiind deja dotate și cu termoscanere performante, iar la școlile gimnaziale și licee urmând să fie montate camere cu termoviziune, care vor identifica imediat ce intră în școală, persoanele a căror temperatură corporală este mare.

Și varianta școlii ONLINE este luată în calcul

Au fost direcționate, conform nevoilor fiecărei școli, sume importante pentru asigurarea unei rețele de internet care să facă față pentru transmiterea simultană a lecțiilor online, în cazul în care se va opta pentru învățământul mixt sau online în totalitate, dar și pentru achiziționare de calculatoare, laptopuri, camere web, pentru asigurarea în fiecare sală de clasă a logisticii necesare desfășurării cursurilor online, atât la școli și licee, cât și la grădinițe.

Copiii ar putea fi despărțiți cu pereți din plexiglas

Nu în ultimul rând au fost alocate unităților de învățământ și vor mai fi alocate, în funcție de solicitări, fondurile necesare pentru achiziționare și montarea pereților despărțitori din Plexiglas, în sălile de clasă în care nu poate fi asigurată distanța minimă de un metru între elevi.

De asemenea, a fost demarată procedura de achiziție a 1054 de tablete pentru elevii care nu dispun de aparatura necesară participării la lecțiile online, conform evaluării conducerii fiecărei unități de învățământ.

Bani pentru achiziția de măști pentru elevi și profesori

Mai mult decât atât, săptămâna trecută a fost alocată suma de 270 000 lei din bugetul local al municipiului Alexandria, pentru achiziționarea măștilor necesare atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice din toate unitățile de învățământ din Alexandria.

Astfel, au fost alocate fonduri tuturor unităților de învățământ, atât pentru asigurarea măsurilor de igienă, de prevenire a răspândirii bolilor infecțioase și distanțare pentru cazul în care se va lua decizia prezenței tuturor elevilor la școală, cât și pentru asigurarea logisticii necesare pentru învățământ online.

În multe unități de învățământ se va merge pe scenariul 2, unii acasă, alții în clasă

Cu toate măsurile luate, din cauza efectivelor foarte mari de elevi în clase, la unitățile de învățământ gimnazial și liceal, precum și la cele de învățământ preșcolar, și mai ales a lipsei unei legislații care să permită plata dascălilor pentru ore suplimentare și angajarea personalului necesar pentru îngrijire și curățenie, în cazul împărțirii claselor în două grupe, în unele unități de învățământ, se va lua decizia începerii anului școlar pe așa zisul scenariu 2, respectiv jumătate din efectiv la școală, jumătate online, cu rocada acestor grupe cel mai probabil la două săptămâni.

În cazul grădinițelor cu program prelungit, în urma discuțiilor purtate, a reieșit că cea mai mare problemă este asigurarea distanțării fizice în dormitoare, în condițiile în care sunt grupe în care numărul copiilor ajunge și la 38. De asemenea lipsa îngrijitoarelor și a unei legislații care să permită angajarea acestora este încă un motiv care face imposibilă prezența tuturor copiilor la grădiniță.

Decizia finală în cee ce privește modalitatea în care va începe anul școlar în unitățile de învățământ nu a fost însă luată. Decizia finală privind varianta în care va începe anul școlar în fiecare unitate de învățământ, va fi luată în CJSU Teleorman, al cărui președinte este prefectul județului, pe baza situației epidemiologice transmise de DSP, propunerea Consiliului de Administrație al unității de învățământ, avizată de Inspectoratul Școlar Județean și Direcția de Sănătate Publică.