Liderul PSD Teleorman, Adrian Gâdea și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Teleorman. Șeful social-democraților din Teleorman a ocupat această funcție în perioada 2013-2016.
Se încinge lupta pentru scaunul de președinte al Consiliului Județean Teleorman. După liderul PNL Teleorman, Eugen Pârvulescu și șeful PSD Teleorman, Adrian Gâdea intră în cursa pentru funcția de președinte al CJ Teleorman.
Anunțul privind candidatura a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care a participat actualul președinte al Consiliului Județean, Dănuț Cristescu, dar și primarul Alexandriei, Victor Drăgușin.
Edilul-șef al reședinței județului a subliniat faptul că liderul PSD Teleorman are susținerea primarilor și a organizației județene și a arătat că social-democraţii sunt în faţa unui moment important în care partidul trebuie să își unească forțele și să acționeze unit.
”Adrian Gâdea este persoana cea mai potrivită pentru a conduce Consiliul Județean Teleorman, fiind cel care a rămas fidel promisiunii pe care și-a clădit întreaga carieră politică, aceea de a fi un președinte 100% pentru județul Teleorman, pentru teleormăneni, un lider adevărat care își va folosi toată puterea în favoarea cetățenilor şi nu pentru sine”, a spus Drăgușin.
La rândul său, președintele PSD Teleorman, Adrian Gadea a dat asigurări că PSD Teleorman va lua măsurile cele mai bune pentru a veni în sprijinul cetățenilor prin acțiuni concrete în plan local, continuarea proiectelor de dezvoltare locală și atragerea unor fonduri mai consistente care să permită dezvoltarea infrastructurii și crearea de noi locuri de muncă.
În cazul în care candidatul PSD câștigă fotoliul de președinte al CJ, funcția de vicepreședinte ar arma să revină actualului președinte, Dănuț Cristescu.
Mai multe știri
Tânăr din Alexandria prins de jandarmi cu substanțe interzise asupra sa
Polițiștii din Teleorman au protestat în fața Prefecturii Teleorman
Guvernul Ciolacu 2: O oglindă a compromisului fără viziune