18 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Pregătirea salvatorilor nu se oprește niciodată

Antrenamentul te pregătește chiar și pentru neprevăzut. Pe această idee merg și pompierii teleormăneni. Frecvent aceștia merg la cursuri de pregătire.

Deseori îi vedem pe salvatori luptându-se cu focul și de cele mai multe ori reușind să învingă, cu toate că, la un moment dat, sorții păreau potrivnici. Unii sunt tentați să spună că e un lucru obișnuit, că asta fac ei zi de zi, asta le e meseria, însă din punct de vedere profesional lucrurile stau un pic diferit.

Pentru a cunoaște mai bine focul și secretele sale, zilele aceasta, nouă pompieri militari teleormăneni, dintre care patru ofițeri și cinci subofițeri, au dobândit competențe în instruirea personalului pentru lucru în condiții reale cu focul și observarea fenomenelor complexe ce se pot produce pe timpul incendiilor.

Principalele obiective au vizat dobândirea cunoștințelor privind modul de propagare a incendiului, descrierea fenomenelor termice și adaptarea deciziilor binomului de intervenție la comportamentul incendiului.

Salvatorii teleormăneni au parcurs în acest sens un program special, organizat în Centrul de Antrenament și Pregătire de Specialitate Siret al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava.

Cunoștințele asimilate, experiențele, deprinderile și toate aspectele privind modul de intervenție pentru stingerea incendiilor vor fi de acum prezentate întregului personal din structurile operative de către acești salvatori, scopul declarat fiind pregătirea tuturor pompierilor teleormăneni pentru derularea profesionistă a misiunilor de salvare a vieții și a bunurilor materiale ale cetățenilor.

Un lucru este clar, și anume că pregătirea salvatorilor este și va rămâne o activitatea cu caracter permanent pentru toți pompierii profesioniști, din toată lumea, astfel încât cetățenii să beneficieze de cele mai bune servicii ale lor.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58