Teleormănenii care doresc să ocupe un loc în administrația locală au la dispoziție, în această perioadă, mai multe posturi vacante.
Câteva primării teleormănene au posturi libere. Însă, cei interesați își pot depune dosare și la Consiliul Județean, la Protecția Copilului Teleorman sau la Protecția Mediului.
Locuri de muncă în Primăria Videle
Primăria Orașului Videle, de exemplu, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor publice de execuție, vacante, din cadrul Direcţiei Arhitectului Şef al Aparatului de Specialitate al Primarului Oraşului Videle, respectiv: inspector, clasa I, grad profesional debutant, Compartimentul Achiziţii Publice, inspector, clasa I, grad profesional superior, Compartimentul Achiziţii Publice, consilier, clasa I, grad profesional superior, Compartiment ADPP, Lucrări şi Servicii Publice. Pentru ocuparea posturilor este nevoie de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă și minimum 9 ani vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice. Proba scrisă a concursului are loc pe 15 noiembrie 2016, ora 10:00, iar interviul, pe 18 noiembrie 2016, de la ora 12:00.
Loc de muncă în Primăria Alexandria
Și Primăria Municipiului Alexandria organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție vacantă, de inspector, clasa I, grad profesional superior Serviciul Contabilitate, Buget, Salarizare – Direcţia Buget Finanţe Taxe şi Impozite. Concursul are loc pe 15 noiembrie 2016, de la ora 10:00, proba scrisă și pe 17 noiembrie 2016, interviul. Cei care vor relații suplimentare, le pot obține la sediul Primăriei Alexandria.
Loc de muncă în Primăria Comunei Piatra
Primăria Comunei Piatra organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de casier din cadrul Serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare. Condiţiile ocupării funcției: studii medii și cunoştinţe operare pe calculator. Proba scrisă a concursului are loc pe 07 noiembrie 2016, ora 10:00 și interviul, pe 09 noiembrie 2016, de la ora 10:00.
Loc de muncă în Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman
Agenția pentru Protecția Mediului Teleorman organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacante, de consilier, clasa I, grad profesional superior la Compartimentul Buget Finanţe Administrativ şi Resurse Umane. Doritorii trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul ştiinţelor economice, cunoştinţe medii de operare PC și vechime în specialitatea studiilor de minimum 9 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 14 noiembrie 2016, ora 10:00, proba scrisă, iar data și ora interviului se vor comunica ulterior.
Locuri de muncă la Protecția Copilului
Și Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției contractuale de conducere, temporar vacante, de şef Complexul de Servicii Destinate Copilului şi Familiei. Cei care doresc să ocupe acest post trebuie să fie absolvenţi cu diplomă de învăţământ superior în domeniul psihologie, asistenţă socială şi sociologie, cu vechime de minimum 2 ani în domeniul serviciilor sociale sau absolvenţi cu diplomă de licenţă ai învăţământului superior în domeniul juridic, medical, economic şi al ştiinţelor administrative, cu experienţă de minimum 5 ani în domeniul serviciilor sociale. Concursul se va organiza pe 01 noiembrie 2016, de la ora 10:00, proba scrisă și pe 03 noiembrie 2016, ora 10:00, interviul.
Locuri de muncă la ADP Alexandria
Administraţia Domeniului Public Alexandria organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor necalificat (2 posturi). Termenul limită de depunere a dosarelor este 24 octombrie 2016. Interviul de angajare are loc pe 03 noiembrie 2016, de la ora 10:00, iar pe 07 noiembrie 2016, de la ora 10:00, are loc proba practică.
Loc de muncă în Primăria comunei Poeni
Primăria Comunei Poeni organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de administrator public. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă în domeniul economic şi masterat, vechime în administraţia publică de minimum 8 ani și cunoştinţe de operare pe calculator (Word, Excel). Proba scrisă a concursului are loc pe 03 noiembrie 2016, cu începere de la ora 10:00, iar interviul se desfășoară pe 07 noiembrie 2016, de la ora 14:00.
Loc de muncă în Primăria Roșiorii de Vede
Primăria Municipiului Roșiorii de Vede organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției publice de execuție, vacantă, de inspector, clasa I, gradul profesional superior din cadrul Serviciului Financiar Contabil din aparatul de specialitate al primarului. Candidații trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în ramura de ştiinţă – ştiinţe economice și vechimea în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice minimum 9 ani. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 15 noiembrie 2016, ora 10:00, proba scrisă și 18 noiembrie 2016, ora 10:00, interviul.
Locuri de muncă la Centrul de Îngrijire Bătrâni Saelele
Centrul Social pentru Îngrijire Bătrâni şi Persoane cu Nevoi Speciale Saelele organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcțiilor contractuale de execuție, vacante, după cum urmează: infirmieră debutant (3 posturi), muncitor calificat, cu normă întreagă. Dosarele de înscriere la concurs se depun până pe 25 octombrie 2016. Proba scrisă se va desfășura pe 02 noiembrie 2016, iar interviul pe 04 noiembrie 2016.
Loc de muncă la Consiliul Județean Teleorman
Consiliul Județean Teleorman organizează concurs de promovare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de conducere vacante, de director la Căminul pentru Persoanele Vârstnice Cervenia – serviciu public în subordinea Consiliului Judeţean Teleorman. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt: studii universitare de licenţă absolvite eu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă, vechime în specialitatea studiilor de minimum 5 ani și cunoştinţe operare PC. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 01 noiembrie 2016, data și ora interviului urmând a fi comunicate ulterior.
Cei care doresc mai multe informații cu privire la posturile scoase la concurs de administrația locală teleormăneană le pot obține direct de la sediile instituțiilor sau de pe paginile de internet ale acestora.
