30 octombrie 2020

TR News

Stiri din Teleorman

șoferi

Pericol pe șosele teleormănene! Șoferi băuți și fără permis

Mulţi şoferi uită regulile de bază pe care le-au învăţat la şcoala de şoferi şi pun în pericol nu doar siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic. Îngrijorător este atunci când aceștia nu dețin permis de conducere și se urcă și băuţi la volan.

67 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.185 lei, 7 permise de conducere reținute și un certificat de înmatriculare ridicat. Acestea sunt sancțiunile pe care polițiștii rutieri le-au dat în 24 de ore.

Printre neregulile constatate se regăsesc și mai mulți șoferi prinși băuți sau fără permis de conducere.

Un bărbat în vârstă de 24 ani din comuna Buzescu a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Buzescu, deși nu poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducere fără permis”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Mulți ”șoferi” din Zimnicea nu au permise de conducere

Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Zimnicea au depistat un bărbat în vârstă de 20 de ani din Alexandria în timp ce conducea un autoturism pe DN 65E, în comuna Piatra, cu toate că nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule. În cauză s-a întocmit dosar penal  pentru săvârșirea infracțiunii de ”conducere fără permis”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Tot polițiștii din Zimnicea au prins un bărbat în vârstă de 30 de ani din localitate în timp ce conducea un autoturism pe strada Cetății din orașul Zimnicea, având autorizația de circulație provizorie expirată din data de 06.07.2017. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infractiuniii de ”conducerea unui autoturism neînmatriculat”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Le place și tulburelul

Alcoolul nu face casă bună cu şoferia. Un bărbat în vârstă de 52 ani din municipiul București a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 5C, în localitatea Bujoru, cu toate că se afla sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul în urma testării alcooltest indicând o valoare de 0, 72 mg/l alcool pur în aerul expirat. Din acest motiv șoferul a fost condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Polițiștii din Zimnicea împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Teleorman au acționat pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere. Cu acest prilej a fost prins un bărbat în vârstă de 55 de ani din comuna Lisa. Acesta conducea un autoturism pe DN 65E, în comuna Piatra, cu toate că se afla sub influența băuturilor alcoolice

Cel în cauză a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” , urmând a se propune soluție prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Zimnicea.

Și roșiorenii se cred șoferi din naștere

Altă zonă a județului, aceleași probleme constatate. Polițiștii din Roșiorii de Vede au depistat un tânăr în vârstă de 22 ani din localitate în timp ce conducea un autoturism  pe str. Cpt. Corlătescu din Roşiorii de Vede fără a poseda permis de conducere. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ”conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere”, urmând a se propune soluție prin parchet.

Băut și fără permis

Și în Turnu Măgurele sunt șoferi iresponsabili. Un bărbat din localitate a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe Str. Aurora din Turnu Măgurele cu toate că nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat , după care a fost condus la spital unde i s-au prelevat două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, urmând a se propune soluție prin Parchet.