Ea e tanti Georgeta. Sau tanti Dida, cum îi spun oamenii. Alungată de familie, uitată la capătul satului Țigănești, bătrâna își duce anii grei între patru pereți, reci, care stau să cadă.
Are un fiu. Dar în casa murdară și sărăcăcioasă, singurii săi copii sunt o pisicuță și un cățel, pe care îi îngrijește din puținul care nu îi ajunge nici ei.
Nu are hrană. Hainele îi sunt vechi și zdrențuite
Și-ar încălzi sufletul și oasele bătrâne lângă sobă, dar femeia nu are nici lemne de foc. Nu are din ce cumpăra. Nu are pensie. Nu primește niciun ajutor. Ușa casei e veche, șubredă și lasă vântul să pătrundă. Pe jos, nici urmă de podea. Totul e rece.
Cu picioarele fără încălțări, iese în prag și plânge în brațele celor care îi mai sar în ajutor. Câțiva jandarmi au aflat de viața grea a bătrânei și au încercat să i-o aline. Echipa s-a mărit între timp și tanti Dida îi privește cu ochii roșii de plâns atunci când îi aduc lemne și alimente de parcă și-ar primi copiii și nepoțiii.
E aproape surdă, dar își striga durerea ca să ajungă și la Dumnezeu. Ar vrea să țipe că e om, e mamă, că suferă, că nu mai poate.
Nu face cozonaci sau caltaboș, ci o ceapă coaptă
În prag de sărbători, bunica părăsită nu face cozonaci, nici caltaboș, șsa cum fac bunicile noastre. Își coace o ceapă în sobă și o înghite cu amar. În timp ce noi, oamenii obișnuiți alergăm după cumpărăturile de Crăciun, ne împodobim casa și masa, tanti Dida a uitat șirul zilelor, la margine de Țigănești.
Sunt glasuri care în loc să ajute, spun că a plecat de bunăvoie din casă pentru ca nu se înțelegea cu nora, alții se întrebă ce a făcut toată viața de nu are o pensie. Oricare ar fi situația, oricare i-ar fi păcatele, nicio ființă umană nu merită să traiască în asemenea condiții.
Le-a cerut jandarmilor o pungă cu fasole
Bătrâna înțelege că deși e ajutată, pentru ea nu sunt multe speranțe de bine. Știe că fasoalea poate fi păstrată mult timp. Boabele uscate o pot ajuta să supraviețuiască.
Dar parcă nu foamea și frigul o dor mai tare. Se așează la poze, între tinerii jandarmi și privește așa cum privea în tinerețe atunci când fotograful mergea prin sate să facă poze de familie.
E singură. Nu numai de sărbători. E singură până la sfârșitul vieții. După ce oamenii care îi mai aduc alinare închid ușa și pleacă, bătrâna rămâne din nou pustie, în disperare. Pe care și-o strigă cu foc în timp ce la piept încalzește un pui de pisică: „O să mor, mamă! Eu mor aici!”.