18 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

politie rutiera

În două ore, polițiștii au dat 40 de amenzi și au reținut 2 permise de conducere

Doar două ore au fost suficiente pentru polițiștii din Teleorman să aplice nu mai puțin de 40 de sancțiuni contravenționale. Mai mult decât atât, aceștia au reținut două permise de conducere și au retras trei certificate de înmatriculare șoferilor care au pus în pericol circulația pe drumurile publice.

”La data de 13 august a.c., în intervalul orar 7.00-9.00, structurile de poliție rutieră și ordine publică din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman au organizat și executat o acțiune, pe raza municipiului Roșiorii de Vede, pentru prevenirea și combaterea cauzelor generatoare de accidente rutiere.

Astfel, în urma acțiunii desfășurate de către polițiști, a fost constatată o infracțiune la regimul rutier, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, 27 dintre acestea fiind aplicate pentru nepurtarea centurii de siguranță, în valoare totală de peste 10.500 de lei, reținute două permise de conducere și retrase trei certificate de înmatriculare”, spun polițiștii din Teleorman.

Polițiștii rutieri teleormăneni vor organiza și executa, în perioada următoare, și alte acțiuni preventive.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58