În Alexandria a venit potopul! Curţi inundate, străzi impracticabile FOTO/VIDEO

15 minute au fost suficiente pentru ca municipiul Alexandria să semene cu Veneţia. Mai multe curţi au fost inundate, iar pe unele străzi a fost blocată circulaţia pentru că apa depăşea jumătate de metru.

În Alexandria a venit potopul

În urma producerii fenomenelor meteorologice de tip nowcasting Cod Portocaliu, când s-au înregistrat averse torențiale de peste 40-50 l/mp, grindină de mici dimensiuni, intensificări de scurtă durată ale vântului și frecvente descărcări electrice.

La nivelul județului nostru cetățenii au solicitat sprijinul autorităților locale și județene. S-a intervenit în localitatea Bâscoveni. Pompierii militari din cadrul Detașamentului Videle alături membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență încearcă să evacueze apa din cinci curți, cu un buldoexcavator, un autocamion și două motopompe transportabile.

Acoperişul a fost smuls de pe bloc

În Alexandria, acoperișul unui bloc situat pe strada 1 Mai din municipiul Alexandria a fost smuls și aruncat pe fațada acestuia. Pentru degajarea lui, pompierii militari au intervenit împreună cu personalul ADP Alexandria și o echipă de la furnizorul de energie electrică deoarece au fost afectate și cablurile electrice din acea zonă.

Mai multe curţi sunt inundate

Tot în Alexandria, pe str. Mircea cel Bătrân și pe strada Al. Ghica din Alexandria au fost inundate două curți, apa amenințând să pătrundă în locuințe. Pentru evacuarea acesteia acționează un echipaj de la Detașamentul Alexandria cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și motopompă transportabilă și o echipă de la ADP Alexandria.

În Videle, pe str. Poștei sunt trei curți inundate. Pentru evacuarea apei intervin pompierii militari din oraș, cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o motopompă transportabilă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *