Echipa de handbal masculin a județului nostru s-a întors acasă. Hanbaliștii noștri au disputat sâmbătă un meci încordat în fața spectatorilor entuziasmați veniți în număr mare să-și susțină echipa. După o lungă perioadă în care echipa a fost nevoită să susțină meciurile de „acasă” în diferite locații din țară, în acest weekend au primit vizita celor de la Farul Constanța, în incinta sălii de sport inaugurată de curând la Școala 7 din Alexandria.
4 puncte avans la pauză
Cele două echipe au început meciul cu o determinare de zile mari, prima repriză fiind dominată clar de gazde. În ciuda diferenței de valoare și experiență, lotul extrem de tânăr al alexăndrenilor a reușit să-și țină „în corzi” adversarii, intrând la vestiare cu un avantaj de 4 goluri pe tabela de marcaj. Scorul de 12 la 9 înregistrat după primele 30 de minute de joc le-a adus un plus de moral celor de la Atletico aflați într-o confruntare directă cu o echipă mult mai bine cotată și mai călită în competiții.
Cea de-a doua jumătate a meciului, la fel de antrenantă și plină de faze de joc spectaculoase a stabilit rezultatul final al întâlnirii. Cu numai 15 secunde înainte de fluierul final, la scorul egal de 21 la 21, hanbaliștii din Constanța și-au demonstrat capacitatea tehnică și măiestria printr-o fază aeriană destul de rar întâlnită. Golul victoriei a fost rezultatul unei combinații între doi jucători străini ai oaspeților, de origine sârbă, respectiv macedoneană.
Echipa se ”sudează”
În ciuda faptului că nu are o bancă de rezerve așa cum și-ar dori, antrenorul echipei noastre, Liviu Candidatu se declară mulțumit de evoluția elevilor săi și este optimist în ceea ce privește viitorul handbalului teleormănean.
”Hodorogit” la finalul partidei
Următoarea partidă în cadrul Diviziei I la handbal masculin va fi una la fel de dificilă pentru ACS Atletico Alexandria care se va deplasa la Buzău. Meciul va aduce față în față două echipe de valoare apropiată, însă problemele de lot pe care le are Alexandria ar putea să îi îngreuneze parcursul. Cel mai bun jucător al alexăndrenilor din meciul cu Farul, Andrei Hodorogea a ieșit ”șifonat” rău de pe teren. Acesta a fost la un pas de a-și pierde cunoștința încheind partida cu o entorsă la 3 dintre degetele de la mâna stângă și cu o serioasă hemoragie nazală. În ciuda acestor probleme antrenorul speră să-l poată folosi în partida de pe 8 octombrie.
