23 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Protecție mai mare pentru copiii români copii de 2 ani

Grădiniţa de vară, alternativă pentru părinții care nu au în grija cui să-și lase copiii

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe timpul vacanței de vară au la dispoziție serviciile grădinițelor de stat. În Teleorman, de exemplu, de la începutul acestei luni, grădinițele se stat sunt deschise pentru prichindei. Instituțiile le oferă copiilor găzduire, hrană de trei ori pe zi și supraveghere din partea personalului specializat. Iar părinții pot merge liniștiți la serviciu știind că micuții lor sunt pe mâini bune. Grădinița de vară își desfășoară programul până la sfârșitul lunii august.

Program lejer și activități recreative

Grădinița de vară este o alternativă la care apelează părinții care nu au cu cine să-și lase copiii pe timpul vacanței. Și pentru că este, totuși, vacanță, micuții au program lejer, chiar dacă sunt la grădiniță. Ei se joacă, socializează cu ceilalți colegi, au activități reacreative. Grădinița cu program prelungit numărul 7 din Alexandria, de exemplu, găzduiește, în medie, aproximativ 20 de copii pe zi. Până la ora 17:00, când se termină programul de funcționare a grădiniței de vară, copiii primesc trei mese, se odihnesc la prânz și sunt tot timpul supravegheați. Iar acest lucru pare să le placă celor mici. Mulți copii spun că și-au făcut prieteni noi, cu care se joacă și interacționează.

Grădinița de vară. Mai multe instituții funcționează în această perioadă

În Teleorman sunt 9 grădinițe de stat care găzduiesc copii și pe timpul vacanței. Acestea funcționează prin rotație, de la începutul acestei luni până la sfârșitul lunii august. 5 dintre grădinițe sunt în Alexandria, 3 la Turnu Măgurele și una în orașul Zimnicea. Părinții interesați trebuie să depună o cerere la unitatea de învățământ la care vor să își lase copilul. Pe timpul vacanței de vară, micuții pot merge și la o grădiniță la care nu sunt înscriși în mod normal.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58