11 mai 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Femeie, sinonim pentru răbdare

Dacă te-a binecuvântat Cel de Sus și ai rămas însărcinată, pregătește-te! Pe lângă toate simptomele specifice unei sarcini va trebui, draga mea, să îți faci provizii serioase de suc de lămâie. Numai așa vei reuși să înghiți avalanșa de sfaturi “bine intenționate”, de priviri și voci galeșe sau mieroase până la pisiceli în toată regula.

Nu vei scăpa nici de comentariile la adresa sexului sărmanului copil care încă nu știe ce lume îl așteaptă. “E băiețel? Vaai! Nu știi cât ești de norocoasă! Mai bine că nu ai fetiță, că prea sunt chinuite și oropsite!”

Avem inoculat în creier totul încă de mici copile! Ni se toarnă în sânge ideea că o să avem de furcă în viață. Sau cu viața. Ți-o spun pe rând mama, bunica, străbunica și alte neamuri.

O simți pe pielea ta încă de la grădiniță. Când “doamna” spune cu glas clar, concis și răspicat: ”fetițele trebuie să fie ordonate, liniștite, zâmbitoare, să vorbească doar când sunt întrebate, să se șteargă la guriță și să pună batistuța frumos în buzunar! Și cele mai multe așa fac! Cine nu și-ar dori să fie mângâiată pe codițe și să primească o bulinuță?

Ei bine, poate acele fetițe care urăsc rozul. Acelea care încă de la naștere au purtat fundițe fără ca nimeni să se întrebe dacă sunt pe gustul lor. Acelea care vor să alerge cu băieții, ca băieții, care vor să sară garduri, să se cațere în copaci și să joace “leapșa” fără să înțeleagă de ce ei pot, iar ele nu!

Da, draga mea femeie, atunci a început totul. Când ei puteau, iar noi nu. Ce am făcut noi atunci? Unele s-au supus. Voiau să fie bibelouri în roz. Altele… s-au răzvrătit, dar au cedat li . De cele mai multe ori de dragul unui “el”.

Au mai rămas puține care și-au purtat genunchii juliți cu mândrie. Puține care au înțeles că dacă ele pot munci, găti, crește copii pot și gândi. Pot conduce mașina la fel de bine ca ei. Pot ieși în oraș cu prietenele așa cum ies ei la o bere cu băieții. Pot cere mult și multe de la ei fără să plângă sau să tacă în fața unui refuz. Ele insistă sau merg mai departe. Singure. Sau mai bine însoțite.

Mi se vor reproșa porniri feministe! Și ce-i mai rău este că vor fi tot “ele” primele care vor arunca piatra. Care “ele”? Celelalte! Bibelourile roz! Acelea care atunci când sunt “ciobite” își lipesc singure piesele lipsă. În ochii lumii viața trebuie să fie “de vitrină”.

Și tot așa își vor crește și educa și fiicele: ”femeia trebuie să rabde. Femeia trebuie să ducă. Femeia îndură, suferă. Femeia nu trebuie să ridice fruntea în fața bărbatului ei”.

Scriu și un zâmbet necurat îmi colorează buzele. ”Să ridice fruntea”! Îmi alung repede gândurile “murdare”! Nu. Ele nu. Ele nu fac și nici măcar nu se gândesc la astfel de lucruri. Asta fac… ”celelalte”. Acele femei care le răpesc soții din așternut, care îi scot din cuibușorul cald al casei cu miros de cozonac și poale-n brâu. Căci numai în farfurie mai au parte de așa ceva! Sexul? Cum a lăsat Dumnezeu! Când cere soțul și cu tot respectul cuvenit! Și ce dacă orgasm e numai un cuvânt citit pe site-uri accesate din greșeală? Bărbatul ei să fie bine! Femeia trebuie să rabde, să îndure și să pară mulțumită.

Trist este că multe chiar mimează fericirea. Simulează în casă, pe stradă, la muncă. Au viața cea mai bună, bărbatul cel mai bun, iar restul lumii e sortită pieirii!

Dragi bibelouri, după mai multe căderi, nimic nu vă mai poate lipi cioburile. Nici un fard nu va mai putea masca lacrimile nopții, nici un ruj nu acoperă buza mușcata de chin, nici o vopsea toți perii albi ai frustrării. Nu-i vina lor că sunteți slabe. E vina voastră! E vina noastră, a femeilor că uităm să fim femei. Că uităm să fim oameni întregi. Că dăm fără să cerem, că acceptăm când nu ne trebuie, că îndurăm fără să spunem, că renunțăm fără să ne împotrivim!i