Victorie muncită pentru FCM Alexandria. Echipa teleormăneană a trecut peste eșecul neașteptat de săptămâna trecută și a obținut toate cele 3 puncte în confruntarea de la Alexandria cu Filiași.
În urma acestei victorii, FCM Alexandria acumulează 10 puncte și urcă pe locul al 3-a în Seria III a Ligii a 3-a. Cealaltă echipă teleormăneană care activează în eșalonul superior, Sporting Roșiori a avut ”pauză” în această etapă.
FCM Alexandria revine pe podium
Echipa antrenată de Romică Ciobanu a trebut cu scorul de 2 la 1 de CSO Filiași. Jucătorii alexăndreni au intrat foarte motivați pe teren, iar acest lucru s-a văzut și pe tabela de marcaj. La prima acțiune periculoasă au deschis scorul. Florin Radu a pornit o acțiune pe partea stângă, centrează înalt în careu, iar Ionuț Drăgan trimite balonul în plasă. 1-0 din minutul 3.
2 minute mai târziu, Alexandria putea face 2-0, dar Căpățână a șutat pe lângă poartă din mijlocul careului advers. Ocazia lui Căpățână s-a răzbunat peste numai 6 minute, atunci când jucătorii din Filiași pornesc un contraatac, iar Olteanu este învins și scorul redevine egal, 1-1.
Acest gol nu a demoralizat echipa alexăndreană, din contră. După mai multe atacuri nereușite, a venit o fază superbă în minutul 43 care a dus la majorarea scorului. Totul a pornit de pe partea dreaptă după o pasă a lui Drăgan. Constantinescu a înaintat spre centrul careului advers acolo unde l-a văzut foarte bine pe Căpățână care nu a mai ratat, iar FCM Alexandria intra la vestiare cu avantaj.
În partea secundă a întâlnirii tot echipa alexăndreană a avut mai multe ocazii de a înscrie, dar meciul s-a terminat cu scorul înregistrat la pauză, 2 la 1.
În urma acestei victorii, FCM Alexandria a urcat pe locul 3 în Seria a III-a a Ligii a 3-a. Echipa alexăndreană are 10 puncte acumulate din 5 jocuri.
Antrenorul alexăndrean e mulțumit de prestația echipei
La finalul întâlnirii, antrenorul alexăndrenilor s-a arătat mulțumit de prestația jucătorilor săi.
”Este o victorie muncită, băieții merită toate aplauzele. Mă bucur că au înțeles din greșelile de la meciul trecut”, a precizat Romică Ciobanu.
Etapa viitoare, FCM Alexandria va juca la Roșiorii de Vede, în derby-ul județului Teleorman. Pentru aceste meci, antrenorul alexăndrean nu a pregătit o tactică specială.
”Nu am o tactică specială. Trebuie să ne pregătim pentru a câștiga jocul. Trebuie să ne pregătim pentru aceste orgolii locale, dar vom încerca să jucăm un fotbal curat, un fotbal organizat”, a adăugat Romică Ciobanu.
Sporting Roșiori a avut ”pauză” în această etapă. Echipa roșioreană trebuia să întâlnească Steaua București 2, dar aceștia din urmă au solicitat amânarea partidei. Meciul a fost reprogramat pentru data de 25 octombrie.
Rezultate și marcatori Liga a 3-a, SERIA III
Concordia Chiajna II – CS Mioveni II 0-0
CS U Craiova II – CS Podari 6-0 (Vladimir Screciu min. 13, Alexandru Popescu min. 40, 87, Andrei Burlacu min. 45+1, 52, 68).
Urban Titu – Atletic Bradu 2-2 (Bărcănescu min. 15, 63 / Ruţă min. 49, Păvăluţă min. 75).
SCM Piteşti – ACS Şirineasa 3-0 (Dorinel Oancea min. 38, Mihai Şandru min. 41, George Cotigă min. 60).
FC Aninoasa – FC Voluntari II 1-0 (Alin Ştefan min. 51).
FCM Alexandria – ACSO Filiaşi 2-1 (Ionuț Drăgan min. 3, Cosmin Căpățînă min. 43 / Fotescu min. 12).
Flacăra Moreni a stat.
Steaua Bucureşti II – Sporting Roşiori – amânat pentru 25 octombrie.

Pentru cei de la TR NEWS: Dacă sunteţi imparţiali publicaţi toată faza de la golul doi al Alexandriei. Este o poziţie flagrantă de ofsaid, care a viciat rezultatul meciului.
Din păcate camera era oprită în acel moment, dar voi face rost de filmare. Nu am auzit pe nimeni să spună că a fost ofsaid.