Militarii români răniți în Irak și Afganistan au ajuns și în Teleorman, în drumul lor spre Carei, acolo unde vor să ajungă de Ziua Armatei. Eroii români vor să organizeze, astfel, în anul Centenarului, cea mai mare ștafetă, unind toate reședințele de județ din țară și, în același timp, să îi facă pe oameni să conștientizeze importanța mișcării și a sportului.

Eroii Invictus au predat ștafeta în Alexandria

Asociația Voluntarilor Invictus desfășoară ediția a V-a a ”Ștafetei Veteranilor”. Scopul, exact ca în precedentele ediții, este acela de a promova respectul față de veteranii României.

Peste 3300 de kilometri de alergare pentru eroii români

Evenimentul reprezintă alergare în ștafetă pe 35 de tronsoane măsurând între 35 și 130 de kilometri fiecare. În total peste 3.300 de kilometri. Peste 100 de voluntari alergători, bicicliști însoțitori și coordonatori sunt implicați în această acțiune în toată țara, fiind repartizați pe trei trasee. Fiecare traseu purtând o parte din culoarea drapelului României, zona de sud a țării fiind reprezentată de culoarea roșie.

Eroii au oprit și în Alexandria

Pentru zona de Sud a țării, eroii au plecat din Giurgiu. Următoarea oprire a fost municipiul Alexandria. Alergătorii au fost primiți în reședința județului Teleorman de oficialitățile locale.

Veteranii militarii, care, majoritatea dintre ei, sunt încă în activitate, sunt sprijiniți de civili ce s-au alăturat cauzei. Ei poartă tricoul Invictus, cauză care sprijină luptătorii răniți în teatrele de operații să participe la Invictus Games.

Toate cele trei trasee se vor reuni pe 25 octombrie în Carei, ultima localitate eliberată în cel de-Al Doilea Război Mondial.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58