Echipa de handbal masculin CSM Alexandria a promovat în Liga Zimbrilor și, odată cu această performanță, un nou tehnician a fost adus la echipă. Este vorba despre fostul antrenor al handbaliștilor de la Dinamo, Constantin Ștefan. 

Echipa CSM Alexandria a ocupat, anul acesta, locul I în cadrul Diviziei A de handbal masculin și și-a adjudecat accederea în Liga Zimbrilor. Un pas important pentru tinerii jucători ai echipei din Alexandria, care, acum, trebuie să facă o figură frumoasă și în cea mai importantă competiție națională. Din acest motiv, conducerea CSM Alexandria a semnat, pe 15 iulie, un contract cu profesorul Constantin Ștefan. Astfel, acesta a devenit antrenorul principal al CSM Alexandria.

Constantin Stefan va conduce echipa de handbal către îndeplinirea obiectivului în primul sezon din Liga Zimbrilor, 2021-2022. Acesta speră că tinerii sprtivi alexăndreni vor da dovadă de implicare, în condițiile în care nu se bazează decât pe doi jucători cu experiență în Liga Zimbrilor.

Constantin Ștefan a antrenat, de-a lungul carierei, echipe precum HC Odorheiu Secuiesc, HCM Constanța, U Cluj, Poli Timișoara și Dinamo și este campion național al ultimelor patru ediții ale Ligii Naționale de handbal masculin cu CS Dinamo București.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58