Pentru că România devine tot mai mult scena unei forme de marxism de o violență cum nu s-a mai văzut din anii 50 și care ne amenință însăși ființa națională, riscând să ne îndepărteze de valorile morale cele mai profunde: libertate, respectul față de om, față de valorile naționale și familiale.

Pentru că noțiuni precum patriotism, patrie ori tradiție au ajuns să fie socotite pericole la adresa parcursului european al României”, iar oricine le invocă devine dușman al ”binelui” societății.

Pentru că suntem împinși tot mai mult spre statutul de popor de consumatori, în loc de constructori, cum am fost de când ne știm.

Pentru că avem nevoie să învățăm din experiența tristă a Moldovei, țară aruncată în haos după ani de zile în care guvernarea a fost luată din mâinile politicienilor de către serviciile secrete și de oligarhii creați de ele.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să simtă și să gândească în primul românește, care mai înainte de a fi cetățean planetar, continental ori unional trebuie să fie un bun român, iar România a fost pusă de prea multe ori în situația de a fi condusă de oameni supuși altor sisteme de valori și altor nații.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să unească, nu să dezbine, să ofere soluții, nu să creeze probleme, să arate calea cea dreaptă, nu să ridice baraje artificiale.

Pentru că avem nevoie de un președinte care să se implice demn și curajos în marile probleme cu care se confruntă societatea românească, nu de unul care la prima criză scrie disperat la Bruxelles, cerând indicații prețioase.

Pentru că alegerile prezidențiale bat la ușă, vremea experimentelor și a căutărilor a trecut, iar timpul presează, fiindcă e nevoie de multă muncă și mobilizare pentru victorie.

Organizatia ALDE TELEORMAN îi cere președintelui Călin Popescu-Tăriceanu, singurul care întrunește toate aceste cerințe și, de asemenea, singurul contracandidat cu adevărat redutabil al actualului președinte, așa cum o demonstrează de multă vreme toate cercetările sociologice, să își asume și să își anunțe neîntârziat candidatura în alegerile prezidențiale din luna noiembrie.

Cerem, de asemenea, conducerii centrale a partidului să demareze neîntârziat negocieri cu partenerul de guvernare PSD pentru stabilirea unui candidat comun în alegerile prezidențiale, în persoana dlui. Călin Popescu-Tăriceanu, cel care poate înfrânge mașinăria electorală grupată în spatele actualului președinte și care poate aduce în fruntea țării un lider.

Ica Florica Calota, Președinte Filiala ALDE TELEORMAN

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58