circulația rutieră

Atenție șoferi! Se închide circulația rutieră pe DJ 503 în localitatea Drăgănești Vlașca

Șoferii care au drum spre Videle și trebuie să treacă prin Drăgănești Vlașca în aceste zile trebuie să se înarmeze cu răbdare. Din cauza unor manifestări religioase care se vor desfășura la Mănăstirea Pantocator situată pe DJ 503, în comuna Drăgănești Vlașca, s-a luat decizia închiderii drumului.

Peste 7000 de enoriași sunt așteptați la evenimentele religioase care se vor desfășura în acest weekend la Mănăstirea Pantocrator din comuna Drăgănești Vlașca. Pentru a evita producerea unor evenimente nedorite s-a dispus închiderea DJ 503 în zilele de sâmbătă și duminică, respectiv 29 și 30 aprilie 2017, între orele 06.00 – 23.00, pe tronsonul cuprins între DE 70 și DC 18.

Cei care tranzitează acest drum sunt rugați să folosească ruta ocolitoare pe DC 18, Târnava – Comoara – Drăgănești Vlașca.

Recomandări ale polițiștilor rutieri

circulația rutieră

Pentru evitarea neplăcerilor cauzate de traficul aglomerat și de închiderea temporară a drumului, șoferii sunt sfătuiți să respecte indicațiile polițiștilor rutieri care asigură în zonă dirijarea și supravegherea traficului rutier. De asemenea aceștia sunt rugați să nu oprească autovehiculele în locurile unde acest lucru este interzis și să nu claxoneze inutil și să circule cu o viteză legală, adaptată la condițiile de drum.

Pietonii sunt rugați să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile special amenajate și numai după ce sunt siguri că intenția lor de a traversa a fost observată de către șoferi.

Și jandarmii sunt la datorie

circulația rutieră

Jandarmii teleormăneni vor executa misiuni de asigurare şi menţinere a ordinii publice în perimetrul mănăstirii. Ei vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârşesc fapte contravenţionale sau penale.

În acest sens, Jandarmeria Teleorman recomandă cetăţenilor care doresc să participe la aceste evenimente religioase să manifeste mult calm, înţelegere, să adopte un comportament civilizat, să nu depăşească limitele decenţei comportamentale şi să anunţe cea mai apropiată patrulă de jandarmi dacă observă persoane care au comportament antisocial.

Mare atenție la obiectele personale

Totodată, cetăţenii sunt sfătuiţi să respecte regulile stabilite de organizatori şi recomandările forţelor de ordine; să fie atenţi la bunurile şi obiectele personale (genţi, poşete, etc.); să nu lase la vedere, în autoturisme, bunuri de valoare care pot atrage atenţia persoanelor cu un comportament contrar normelor legale de convieţuire socială sau bunelor moravuri (obiecte de îmbrăcăminte, bani, documente etc.) și să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *