20 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Cardul de sănătate este, din nou, blocat

Cardul de sănătate, din nou blocat!

Sistemul cardului de sănătate a fost, din nou, nefuncțional, timp de aproape două zile. Astăzi, medicii teleormăneni au așteptat în zadar întreaga zi pentru ca sistemul să-și revină. În tot acest timp, pacienții au pierdut ore întregi pe la ușile cabinetelor medicale, fără nici un rezultat.

Sistemul cardului de sănătate a fost, din nou, de ieri, nefuncțional. Încă de la ora 09:00, ieri de dimineață, cardul s-a blocat, serviciile medicale acordându-se, de atunci, doar în regim offline.

Medicii și pacienții, disperați

Astăzi a fost a doua zi în care pacienții care au avut nevoie de consult medical au pierdut ore întregi, fără rezultate, pe la ușile cabinetelor. Pentru că polemicile apărute pe tema acestui card de sănătate se fac, până la urmă, pe timpul și pe nervii bolnavilor.

Și medicii sunt cu nervii la pământ din cauza sistemului care ”crapă” cel puțin o dată pe lună. Mai nou, unii dintre ei au început să facă haz pe tema cardului de sănătate.

”Uraaaa, merge SIUI-uuuul(Sistemul Informatic Unic Intergrat, n.r.)! Dar pacienții au plecat… nerezolvați”, a postat, astăzi, un medic, pe pagina sa de facebook. ”Nu merge. Ne-am înșelat. Mâine…”, a venit completarea, după doar câteva secunde. ”Merge. Ruleta românească. Asta nu e medicină”, a conchis medicul.

Sistemul, repus în funcțiune de-abia la ora 19:00

Cardul s-a deblocat de-abia la ora 19:00, oră la care multe cabinete medicale nu mai sunt deschise.

”Sistemul informatic al cardului național de asigurări de sănătate este în stare de funcţionare, începând cu data de 2 noiembrie 2016, orele 19.00, iar în continuare se efectuează operațiuni tehnice de monitorizare și consolidare a acestuia”, transmite, într-un comunicat de presă, Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Și în urmă cu trei săptămâni, cardul a fost blocat mai bine de patru zile

Probleme la cardul de sănătate au fost și la începutul lunii trecute. Atunci, timp de mai bine de patru zile, sistemul a fost complet blocat, iar medicii au avut timp până după jumătatea lunii octombrie pentru a raporta și valida serviciile medicale oferite în zilele de nefuncționalitate a cardului.

De atunci și până acum, și legislația în domeniu s-a schimbat. Astfel, conform modificărilor legislative, în situația producerii unor întreruperi în funcționarea cardului de sănătate, serviciile medicale se transmit în regim offline și se validează până la sfârșitul lunii în curs.

În județul Teleorman, peste 210.000 de asigurați au primit, de la demararea programului, carduri naționale de sănătate.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58