Sportiva din Alexandria, Florina Chiar, și-a mai adăugat, zilele acestea, încă o medalie de aur în palmares. Împreună cu Anemaria Gherghel, coechipiera sa, Florina a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de padbol din Uruguay.
A mers în Uruguay cu gândul la podium
A treia ediție a Cupei Mondiale de padbol a fost cucerită, fără drept de apel, de alexăndreanca noastră. Tânăra sportivă, cu o voință de fier și cu mentalitate de învingătoare, a plecat la competiția din Uruguay hotărâtă să câștige o medalie.
”Formez o echipă greu de învins cu coechipiera mea, Ana Gherghel. Jucăm împreună de mai bine de 10 ani la Echipa Națională de fotbal-tenis, ne înțelegem din priviri. Avem mentalitate de învingătoare, datorită domnului Federico Tavares. Am mers la acest campionat cu gândul că urcăm pe podium. Nu ne gândeam exact la aur, dar prin jocul nostru am reușit să-l aducem în România. Am pierdut numai două seturi la acest campionat mondial. Ne-am temut de echipa din Uruguay, am jucat primul meci în grupe cu ele. Au fost lipsite de fair-play, arbitrii erau din Uruguay și au făcut tot posibilul să le ajute. A fost un meci tensionat. La un moment dat, am intrat în jocul lor și nu a fost bine, deoarece au reușit să ne ia un set. Ne-am revenit repede din pasa proastă și am reușit să câștigăm”, povestește Florina Chiar despre competiția din Uruguay.
Ce este padbol?
Padbol-ul este un sport relativ nou, asemănător cu fotbalul-tenis.
”Este un sport nou, asemănător cu fotbal-tenis, numai că se joacă pe un teren mult mai mic și înconjurat de geamuri, cu spațiu limitat. Acest lucru îl face spectaculos, deoarece ai posibilitatea să joci mingea cu sticla. Mingea prinde un efect incredibil, greu de controlat. Se joacă numai la dublu”, explică Florina Chiar, campioană mondială la acest sport.
Tânăra a ajuns în competiția din Uruguay și în echipa națională de padbol prin intermediul fotbal-tenisului.
”Doamna Elisabeta Gherghișan, cea care deține licența padbol în România, a auzit de performanțele nostre din fotbal-tenis. Așa a luat legătura cu antrenorul naționalei noastre, Federico Tavares. Mulțumesc celor care au făcut posibile deplasările, atât în Cipru cât și în Uruguay, persoanelor care ne-au susținut și au avut încredere în noi. Mulțumesc din suflet domnului antrenor Frederico Tavares, fără de care nu am fi avut aceste rezultate deosebite”, spune Florina.
Florina Chiar, campioană mondială și la fotbal-tenis
Alexăndreanca noastră a participat, în urmă cu 10 zile, și la Campionatul Mondial de fotbal-tenis din Cipru.
”În urmă cu 10 zile am fost la Campionatul Mondial de fotbal-tenis din Cipru. Am reușit să iau aurul în toate cele 5 probe – simplu, dublu, triplu senioare, dublu mixt și triplu mixt”, povestește Florina.
Sportul care îi aduce acum atâtea satisfacții și pe care îl stăpânește atât de bine, l-a descoperit în urmă cu 12 ani. Însă nici înainte de a debuta ca jucătoare de fotbal-tenis nu a fost străină de sport.
”În urmă cu 12 ani, am plecat la fotbal-tenis din sala de judo. Domnul antrenor Valeriu Ghinea m-a remarcat în sala de judo și a vorbit mai departe cu cei de la fotbal-tenis. Asta, după ce am practicat, timp de 6 ani, judo”, spune tânăra campioană.
A ajuns campioană mondială făcând zile întregi de antrenament
La cei 27 de ani ai săi, Florina Chiar este, fără îndoială, un sportiv desăvârșit, cu un talent nativ remarcabil, o voință de fier și o mentalitate pe măsură. Toate aceste calități, însă, sunt întreținute de multe ore zilnice de antrenament și disciplină.
”Din luna septembrie sunt plecată la București, la pregătire. Fac câte două antrenamente pe zi, începând de la prima oră a dimineții. Am avut un cantonament la Izvorani și unul în Cipru. Este multă muncă la antrenament, executăm și jocuri multe cu mingea de baschet”, spune Florina.
În plus, viața personală și alte activități specifice tinerilor de vârsta ei, sunt, de cele mai multe ori, trecute în plan secund.
”În ultima perioadă nu am avut timp pentru altceva. M-am axat numai pe pregătirea pentru aceste Campionate Mondiale. Am fost bine pregătiți, și fizic, și tehnic. Și rezultatele nu au întârziat să apară”, mărturisește Florina Chiar.
Urmează pregătirea pentru competițiile din primăvară
Pregătirea unui campion de talia Florinei nu se încheie niciodată. Cu toate acestea, tânăra spune că, înainte de competițiile din martie, își va lua câteva zile de vacanță.
”Acum o să-mi iau o vacanță binemeritată, după care încep pregătirea pentru Campionatul Național de fotbal-tenis, care va începe în luna martie”, a declarat campioana mondială.
Mai multe știri
S-a umplut paharul! CSM Alexandria are un nou antrenor
Un pieton a plătit cu viața un moment de neatenție
Tragedie! Două persoane au murit, iar alta se zbate între viață și moarte