30 iulie 2021

TR News

Stiri din Teleorman

Accident rutier deosebit de grav! Cinci persoane și-au pierdut viața FOTO

Cinci persoane și-au pierdut viața și alte trei au fost grav rănite în urma unui accident rutier petrecut pe Drumul European 70, în apropiere de localitatea Drăgănești Vlașca. O autoutilitară în care se aflau opt persoane a intrat în coliziune cu un tir.

Având în vedere numărul persoanelor implicate, pentru gestionarea misiunii de răspuns, la nivelul județului a fost activat Planul Roșu de Intervenție, începând cu ora 02.10.

La fața locului s-au deplasat imediat șase echipaje de pompieri, cu o autospecială de descarcerare grea, o mașină de stingere cu apă și spumă, trei ambulanțe SMURD și o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM), din cadrul SAJ Teleorman cinci echipaje medicale și mai multe echipaje de poliție.

Sosite la locul producerii evenimentului, forțele de intervenție au constatat faptul dintre cei opt pasageri ai microbuzului, trei prezentau leziuni incompatibile cu viața, doi se aflau în stare gravă iar alți trei erau încarcerați, cu multiple traumatisme.

Cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, victimele au fost eliberate rapid din caroseria deformată și predate echipajelor medicale.

Patru dintre cele opt victime au fost transportate la spital, în stare comatoasă, cu multiple traumatisme, iar una a fost asistată medical la fața locului.

Șoferul autotrenului, conștient și cooperant, fără leziuni grave, a refuzat transportul la spital.

La ora 03.00, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

”Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că, la momentul producerii accidentului, niciunul nu se afla sub influența alcoolului.

Polițiștii au întocmit dosar penal și efectuează cercetări în vederea stabilirii cauzelor și mecanismului producerii evenimentului rutier”, spun polițiștii din Teleorman.