Un al doilea aparat Real Time PCR a ajuns în județul Teleorman, achiziționat de Spitalul Județean de Urgență din Alexandria cu sprijinul financiar al Consiliului Județean. Pentru punerea acestuia în funcțiune a fost amenajat și un laborator de genetică moleculară RT – PCR, care va oferi posibilitatea diagnosticării Covid-19, în cadrul Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Alexandria.
Laboratorul este dotat cu unul dintre echipamentele cele mai performante pentru identificarea noului coronavirus COVID-19 și poate efectua până la 192 de teste pe zi. Noul echipament va fi utilizat de cadre medicale specializate, care vor efectua și teste pentru alte tipuri de virusuri, implicate în patologia tractului respirator și digestiv.
Potrivit președintelui Consiliului județean Teleorman, Dănuț Cristescu aparatul este cea mai bună investiție, după computerul tomograf și RMN-ul achiziționate anul trecut.
”Am vizitat astăzi noul laborator de genetică moleculară RT – PCR, care va oferi posibilitatea diagnosticării Covid-19, în cadrul Spitalului Județean de Urgență Alexandria.
Laboratorul este dotat cu unul dintre echipamentele cele mai performante pentru identificarea noului coronavirus COVID-19, aparatul Real-Time PCR, achiziționat de Spitalului Județean de Urgență Alexandria în data de 31 martie 2020. Noul echipament va fi utilizat de cadre medicale specializate, care vor efectua și teste pentru alte tipuri de virusuri, implicate în patologia tractului respirator și digestiv. Șefa noului laborator este doamna Voicu Eugenia, iar celelalte două cadre medicale care vor lucra în cadrul laboratorului sunt doamnele dr. Matei Ioana și Iordan Carmen”, a spus Dănuț Cristescu.
După autorizare și calibrare, noul sistem RT- PCR achiziționat va funcționa cu un agitator magnetic pentru sistemul PCR, o hotă PCR și aparate frigorifice necesare. Pentru buna funcționare, Spitalul Județean de Urgență Alexandria a achiziționat și aproximativ 3.500 de teste RT-PCR.
