miting

Miting în Alexandria! Aproximativ 350 de liberali din județul Teleorman au manifestat în fața Prefecturii Teleorman. Aceștia au cerut demisia Guvernului Tudose.

Miting în Alexandria

Liberalii încep să facă opoziție și să se facă auziți. După mai multe luni în care singurul partid de opoziție a fost reprezentat de Mișcarea Populară a lui Traian Băsescu, iată că liberalilor le-a venit glasul. Conducerea Partidului Național Liberal filiala Teleorman, în frunte cu președintele Eugen Pârvulescu, a organizat un miting de protest împotriva Guvernului Tudose și a PSD.

Peste 350 de manifestanți

miting

Liberalii și-au dat întâlnire în fața sediului județean al partidului din Alexandria și, înarmați cu pancarte și fluiere, au pornit spre Prefectura Teleorman. Aproximativ 350 de persoane din tot județul. Pe drumul de câțiva metri pe care l-au parcurs de la sediu și până la Prefectură, aceștia au scandat : ”Hoții”, ”La pușcărie”, ”Jos ciuma roșie”, ”Jos Guvernul”.

Ajunși în fața Prefecturii, manifestanții au început să scandeze împotriva Partidului Social Democrat: ”Jos Dragnea”, ”Hoții” și ”Libertate”.

Guvernul Tudose trebuie să plece acasă

Cel care a ținut isonul protestatarilor a fost chiar președintele PNL Teleorman, senatorul Eugen Pârvulescu. Acesta a vorbit despre dezastrul economic în care se află România și a cerut ca PSD și Guvernul Tudose să plece acasă.

”Cei care au ieșit în stradă, în Alexandria, au ieșit din disperare. Se vede cu ochiul liber că actualul Guvern este depășit de situație și trebuie să plece acasă. Zi de zi, lumea este mai nemulțumită. Cred în puterea de discernământ a multor parlamentari PSD și ALDE și cred că atunci când va veni votul în Parlamentul României, pe moțiunea de cenzură, vor trimite Guvernul acasă”, a mărturisit senatorul Eugen Pârvulescu.

Acesta este convins că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose va trece, ea urmând să fie votată și de unii social-democrați.

Majoritatea protestatarilor au fost bine pregătiți. Dacă nu aveau în mână un fluier sau o goarnă, cu siguranță aveau un mesaj pentru Liviu Dragnea sau Guvernul Tudose: ”10 luni de minciuni”, ”în democrație, hoții stau la pușcărie”, ”justiție, nu corupție”, ”jos labele de pe buget”, ”susține moțiunea”, se putea vedea scris pe pancartele cu care purtate de protestatari.

By TR News

2 thoughts on “Miting anti PSD, Guvernul Tudose și Dragnea în fața Prefecturii Teleorman FOTO”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58