Polițiștii alexăndreni au tras mai multe focuri de armă pentru a trage pe dreapta un șofer. Acesta conducea un autoturism cu numere furate din Germania și radiat din circulație din data de 25.02.2016.
În ultima vreme s-au înmulţit infracţiunile, dar se pare că şi poliţiştii au prins mai mult curaj şi folosesc armamentul din dotare atunci când este cazul. Fie pentru intimidare, fie pentru prinderea infractorilor, fie pentru a-şi apăra propria integritate. Şi poliţiştii alexăndreni au fost obligaţi să folosească armamentul din dotare.
Polițiștii au observat un autoturism care la vederea lor a stins farurile și a întors pe linia continuă, intrând pe aleile dintre blocuri.
Oamenii legii au pornit în urmărirea autoturismului și au efectuat semnal de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, însă conducătorul auto a refuzat sa oprească. S-a procedat la urmărirea autoturismului pe raza comunelor Nanov și Buzescu.
Polițiștii au tras mai multe focuri de armă
Polițiștul din dreapta autoturismului a folosit armamentul din dotare, trăgând patru cartușe, trei în plan vertical și unul în direcția autoturismului urmărit.
Pe raza comunei Buzescu s-a continuat urmărirea autoturismului în cauză, pe străzile laterale, până când acest autoturism a derapat și s-a oprit într-un sanț.
4 persoane au rămas pe loc, șoferul a fugit
Conducătorul auto a fugit de la fața locului, deși s-au mai tras două focuri de armă. La fața locului au rămas patru persoane cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani, trei din municipiul Alexandria și una din Buzescu, județul Teleorman.
Autoturismul era radiat din circulație
Procedând la verificarea autoturismului după numărul de înmatriculare s-a stabilit că plăcuțele figurau ca fiind furate și aparțin unui alt autovehicul înmatriculat în Germania, radiat din circulație din data de 25.02.2016.
În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit ca autoturismul în cauză a fost condus de către un bărbat în vârstă de 23 de ani din comuna Buzescu.
Autoturismul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de ,,punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat” și ,,punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare”, urmând a se propune soluție prin parchet.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat