20 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Senator PSD, Dănuț Cristescu: Guvernul Cîțu își arată incompetența și în accesarea fondurilor europene

Guvernul condus de Florin Cîțu își arată incompetența pe toate planurile. După ce ani de zile s-au lăudat și au promis că în momentul în care vor veni la guvernare vor schimba fața României pe bani europeni, iată că în 7 luni, guvernul PNL-USR a cheltuit doar 4,5% din fondurile de coeziune restante până în 2023 și nu a început implementarea adecvată a exercițiului financiar european 2021-2027.

Avem bani, dar nu suntem în stare să-i cheltuim. Guvernul PNL-USR-UDMR a uitat de promisiunile din campania electorală și de programul de guvernare.
”Majoritatea proiectelor în curs de implementare au fost agreate, semnate sau demarate încă din anii anteriori, dar blocajele înregistrate anul trecut și anul acesta au condus la necheltuirea banilor europeni deși Comisia Europeană și-a flexibilizat poziția și redus din strictețe în contextul pandemiei.
Din păcate, orice reformă reală sau apeluri la consens au fost blocate cu agresivitate de USR și PNL care, deși au pretins altceva, dovedesc a avea rezultate extrem de slabe în accesarea fondurilor europene”, spune senatorul PSD, Dănuț Cristescu.
Și din păcate nu este singurul capitol la care actualul Guvern este corigent. Potrivit senatorului PSD de Teleorman, ”Guvernul Cîțu rămâne consecvent cu sine, ca guvern al minciunii, al prostirii pe față, cu tupeu cinic, a românilor”.
În opinia lui Cristescu, ”pensionarii au fost păcăliți că legea va fi aplicată și pensiile se vor majora. Pensiile n-au crescut, au fost înghețate, iar legea schilodită și pe cale să fie anulată”. Copiilor le-au fost promise alocații mărite. A fost doar o altă minciună! Acum profesorii cad din nou pradă incompetenței guvernamentale, după ce și anul trecut le-a fost refuzată majorarea prevăzută de lege a salariilor. Subterfugiile și explicațiile ministrului Educației nu pot farda realitatea acțiunii josnice a acestui guvern, incapabil să asigure o bună guvernare și resurselor necesare pentru aplicarea legii. Atât poate guvernul PNL-USR-UDMR – să taie, să înghețe, să amâne”, continuă senatorul PSD de Teleorman.
TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58