20 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

Se lucrează la DJ 612 Călinești – Antonești

Investițiile în infrastructura județeană continuă, în această perioadă, în Teleorman. Drumul Județean 612, care tranzitează cea mai mare localitate rurală a județului, se află într-un amplu proces de modernizare și reabilitare.

Porțiunea dintre Orbeasca și Călinești a fost finalizată. Au fost amenajate stații de autobuz și parcări, iar în acest moment se lucrează la reabilitarea podului de peste râul Câinelui, pe tronsonul Călinești – Antonești.

De asemenea, se lucrează și pe porțiunea cuprinsă între localitățile Antonești – Rădoiești. Este vorba, în total, de aproximativ 25 de kilometri de drum pe care s-a turnat, daja, asfalt. Iar în perioada următoare vor începe lucrările și pe Rădoiești – Săceni. Adrian Gâdea, președintele Consiliului Județean Teleorman, a verificat personal stadiul lucrărilor.

Lucrările de reabilitare a drumului au fost așteptate de locuitorii comunei Orbeasca. Din 2013 și până acum, aproape 200 km de drumuri județene au fost reabilitate și modernizate. Alte două drumuri se află, în această perioadă, în faza de execuție.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58