accidente rutiere

8 accidente rutiere! Bilanț negru: 7 victime și un mort

Weekend plin de accidente rutiere! 7 persoane au ajuns la spital, iar o persoană și-a pierdut viața.

Vineri, 13! Accidente din oră în oră

Vinerea neagră! Ziua de vineri, 13 octombrie a fost plină de accidente rutiere. Nu mai puțin de 7 având loc pe raza județului Teleorman.

O zi normală de sfârșit de săptămână s-a dovedit extrem de proastă pentru mulți conducători auto. Primul accident rutier s-a produs pe DN 51, în afara localităţii Poroschia. Șoferul a fugit de la locul faptei.

accidentNefericitul eveniment s-a produs din cauza neatenției. Un bărbat în vârstă de 26 ani din comuna Poroschia, în timp ce conducea un autoturism pe DN 51, în afara localităţii Poroschia, din direcţia Tigăneşti către Alexandria, a acroşat cu oglinda laterală dreapta un bărbat în vârstă de 58 ani din comuna Tigăneşti. Biciclistul circula pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de mers. După producerea impactului, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea biciclistului care a fost transportat cu ambulanţa la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Un alt șofer a fugit de la locul accidentului

Și nu a fost singurul accident rutier în care șoferul a fugit de la locul accidentului. Polițiștii din Roșiorii de Vede au fost sesizați cu părivire la producerea unui accident rutier în urma căruia a rezultat vătămarea corporală a unei persoane.

În urma verificărilor efectuate aceștia au aflat și împrejurările producerii evenimentului rutier. O femeie în vârstă de 56 ani din Roșiorii de Vede, în timp ce traversa strada pe trecerea de pietoni, a fost lovită de un autoturism care circula din direcția Gara de Nord către Primărie. Fără să se uite în urmă, conducătorul autoturismului a părăsit locul faptei. Din verificările efectuate ulterior de polițiști a fost identificat conducătorul auto în persoana unui bărbat în vârstă de 25 ani, domiciliat in Roșiorii de Vede.

În urma accidentului a rezultat rănirea femeii care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Copil de 10 ani conducea o căruță pe E70

accidentCăruțașii se dovedesc adevărate pericole pentru drumurile publice. De cele mai multe ori aceștia sunt băuți. Și mai grav este atunci când copiii sunt lăsați la cârma căruțelor.

Un copil de 10 ani a ajuns la spital după ce căruța în care se afla a fost lovită de un autoturism.

”Un bărbat în vârstă de 30 ani din municipiul Caracal, în timp ce conducea un autoturism pe DE 70, în afara localității, a intrat în coliziune cu o căruță condusă de un minor în vârstă de 10 ani din Roșiorii de Vede. Căruța circula în fața autoturismului și nu era semnalizată corespunzător.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea minorului care a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de către echipajul SMURD ajuns la fața locului, acesta suferind răni ușoare.

Persoanele implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

O altă căruță distrusă

Șirul accidentelor rutiere în care sunt implicate căruțele pare că nu se mai termină. Un bărbat în vârstă de 62 ani din municipiul Turnu Măgurele, în timp ce conducea un autoturism pe DN 65 A, în afara localității, în direcția de mers Turnu Măgurele către Roșiorii de Vede, nu a observat că în fața sa circula un vehicul cu tracțiune animală și a intrat în coliziune cu acesta. Căruța nu era semnalizată corespunzător.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală uşoară a doi pasageri din atelajul hipo, ambii din Turnu Măgurele care au fost transportați cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambele persoanele implicate în evenimentul rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Bicicliștii, pericole pentru ei, dar și pentru participanții la trafic

Un biciclist a ajuns la spital din cauza neatenției. Acesta a schimbat direcția de mers fără să se asigure și a fost lovit în plin de un autoturism.

accidente”În timp ce un bărbat în vârstă de 64 ani din Turnu Măgurele conducea un autoturism pe DJ 546, în comuna Lița, ajungând la o intersecție s-a angajat în depășirea unei femei în vârstă de 26 de ani care circula în calitate de biciclist, în aceeași direcție de mers. În acel moment aceasta a virat la stânga, fără a se asigura sau semnaliza, fiind lovită cu partea din față a autoturismului.

În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a biciclistei care a fost transportată cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Persoanele implicate în evenimentul  rutier au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.

Un biciclist și-a pierdut viața

Cel mai grav accident s-a petrecut pe raza comunei Scriaoștea. Un bărbat în vârstă de 28 ani din comuna Stejaru, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 679 B, între localitățile Gresia și Scrioastea, a acroșat un biciclist care circula în aceeași direcție de mers. Biciclistul nu era echipat cu elemente reflectorizante.

În urma accidentului a rezultat decesul biciclistului, un bărbat în vârstă de 55 ani din Roșiorii de Vede. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a se propune soluție prin Parchet.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *