16 aprilie 2026

TR News

Stiri din Teleorman

24 de autoturisme au derapat, 3 localități fără energie electrică, 3 drumuri închise

Locuitorii din 3 comune din județul Teleorman sunt încă fără energie electrică. De asemenea, încă avem și 3 drumuri închise circulației rutiere.

Din cauza zăpezii și a viscolului puternic, drumarii teleormăneni împreună cu reprezentanții autorităților județene și locale au gestionat în cursul zilei de astăzi un număr de 19 situații de urgență. Acestea au reprezentat deblocarea a 24 de autoturisme, dintre acestea făcând parte și patru ambulanțe ce transportau persoane pentru dializă și degajarea de pe carosabil a patru arbori și a unui stâlp de comunicații.

Toate aceste evenimente au fost rezolvate cu operativitate de echipajele de intervenție, cetățenii reușind să-și reia traseul în condiții de siguranță.

În ceea ce privește problemele semnalate la rețeaua de distribuție a energiei electrice, la ora 14.00, în județul nostru mai erau doar 3 localități parțial afectate (Dobreni, Ciolănești și Salcia) cu  un număr de 150 de deranjamente, însă pentru remedierea defecțiunilor erau pe teren 16 echipe specializate.

Pentru ca acțiunea drumarilor cu utilajle de deszăpezire să fie una eficientă, sectoarele de drum grav afectate de zăpadă și viscolul puternic au fost închise, la ora 15.00, situația acestora fiind următoarea:

– DN 65 A, pe raza comunei Scrioaștea;

– DN 65A, între Putineiu și Turnu Măgurele;

– DJ 612A, între Roșiori de Vede – Balta Sărată;

Menționăm că datele referitoare la rețeaua de distribuție a energiei electrice și a drumurilor naționale/județene sunt în dinamică, intervențiile echipelor specializate fiind îngreunate și în acest moment de vântul puternic.

Începând de astăzi, ora 11.00, județul nostru a ieșit de sub atenționarea meteorologică de Cod Portocaliu de ninsori abundente și viscol puternic și a rămas sub avertizare Cod Galben de vânt, care poate atinge la rafale viteze între 55 și 75 de km/h, până pe data de 26 martie, la ora 10.00.

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58