Un român de 43 de ani a fost prins, la punctul de trecere a frontierei Turnu Măgurele, că transporta mai multe tone de deșeuri. În urma unui control de rutină, polițiștii de frontieră au descoperit transportul suspect. Oamenii legii nu i-au permis șoferului intrarea pe teritoriul României și au întors transportul către firma de proveniență.

Un control de rutină efectuat de poliţiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman a scos la iveală mai multe nereguli privind transportul unor deșeuri care ar fi trebuit să ajungă în țara noastră. Acestea au fost returnate societății expeditoare.

Mai exact, poliţiştii de frontieră de la Turnu Măgurele au efectuat, pe sensul de intrare în țară, un control specific asupra unui ansamblu rutier, condus de către un cetățean român, în vârstă de 43 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, cantitatea de 13.980 de kilograme deșeuri din plastic. Pentru că au avut suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, oamenii legii au solicitat sprijin autorizat comisarilor Gărzii de Mediu Teleorman.

În urma verificărilor efectuate, s-a descoperit că în mijlocul de transport se afla o cantitate mai mică de deșeuri, decât cea menționată în documentele de transfer. Totodată, s-a constatat faptul că în autocamion se aflau deșeuri din plastic amestecate cu hârtie, carton, doze de aluminiu, dar și alte deșeuri municipale. Toate erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație o societate comercială din țara noastră. Autoritățile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste deșeuri, întrucât pe timpul transferului este interzisă amestecarea lor, dar și pentru neconcordanțele privind cantitatea de deșeuri menționată în documentele de transfer și cea identificată fizic în mijlocul de transport.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58