29 septembrie 2022

TR News

Stiri din Teleorman

ID:57919184

Violența împotriva femeilor trebuie stopată din fașă

În fiecare an, pe data de 25 noiembrie este marcată ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor. Auzim la știri, citim în ziare. Informația trece pe lângă noi mai repede decât mesajele electorale de care toți românii s-au săturat.

Dar oare asta creează impact? Faptul că se organizează mitinguri la care participă câteva femei ce flutură pancarte sau strigă din toți rărunchii să se oprească violența va diminua numărul celor abuzate?

Ne-am obișnuit cu atentate, cu accidente, crime sau acte de violență. Fac parte din rutina zilnică. Aflăm, ne întristăm sau rămânem chiar indiferenți și ne urmăm propriul drum.

Pentru multe femei acasă nu înseamnă acasă

Rutina unei femei care e lovită, jignită și tratată așa cum nici un animal nu ar trebui să fie tratat este însă alta.

Această femeie își duce în fiecare zi durerea cu ea pe stradă, la muncă și înapoi acasă, acolo unde ar trebui să fie spațiul sigur, cald, unde să se simtă ocrotită, iubită, respectată.

Știți oare câte femei se tem să ajungă acasă în fiecare zi? Sau câte așteaptă cu teamă venirea celui care în loc de flori sau vorbe frumoase o întâmpină cu asprime, țipete, lovituri și dispreț?

Multe. Foarte multe. Dar cele mai multe tac. Cele mai multe își acceptă soarta, suferința, rușinea.

Prea puține reclamații

De ce se ascund? E tradiția românilor. A româncelor. Să tacă și să rabde. Să își mențină familia întreagă și fericită în ochii lumii. Așa au fost crescute, educate. De cele mai multe ori se consideră că femeia e de vină pentru tot ce i se întâmplă. Dacă e bătută, ori a făcut ea ceva rău, ori are „gura proastă”.

Rămânem încă un popor de misogini. Paradoxal, chiar multe dintre femei sunt de acord cu ideea că bătaia e ruptă din rai. Iar cei mai mulți dintre „pseudo bărbații” noștri se bat cu pumnul în piept că își țin femeia cuminte, frumoasă și devreme acasă cu o mână de fier.

De câte ori nu ați auzit expresii de genul: „să fi fost ea pe mâna mea”, „de nebătută face așa” sau „femeia trebuie pusă cu botul pe labe ca să ai liniște în casă”?

Vă îngrozește o asemenea mentalitate? Imaginați-vă groaza celor care trec printr-o asemenea viață în fiecare zi.

Mulți ar spune că cine acceptă își merită soarta. Dar oare cât suport primesc aceste femei la fel de bune, de deștepte sau de frumoase ca oricare alta, dar care au ales greșit? Cine le protejează? Apropiații? Poliția? Legile? Societatea?

Se simt protejate de apropiați?

Apropiații „nu se bagă”. Sau dacă o fac, întotdeauna vor spune lucruri de genul: „cine nu a primit o palmă? Cum să îți spargi casa pentru o ceartă? Gândește-te la copii!”

Asta nu e o formă de sprijin. Asta e o eroare de gândire. Casa nu înseamnă ceartă, scandal, violență. Copiii nu cresc armonios cu nasul în plapumă sau după ușă, speriați, cu lacrimi în ochi și cu mâinile astupându-și urechile să nu mai audă cum tatăl o jignește pe mama lor, cum o lovește, cum ucide tot ce e mai frumos și mai curat pe lumea asta.

Acești copii vor deveni adulți traumatizați, fără stimă de sine și vor purta tot timpul în suflet frica de implicare emoțională.

Legea e de partea lor?

Poliția se va prezenta la solicitările unei femei abuzate. Va fi luat la cunoștință cazul. Se va face un proces verbal. Se va aplica o amendă sau dacă situația e mai gravă, poate chiar o condamnare. Dar câtă dreptate e într-o pedeapsă care nu va face decât să îl îndârjească pe agresor și mai mult? Pentru un viol, mulți au primit condamnări de 2,3 ani. După ce și-au ispășit pedeapsa au ieșit și s-au răzbunat. Să le condamnăm așadar pe femeile care încă se ascund? Care nu îndrăznesc să ceară ajutorul de frica unor abuzuri și mai mari? Și care își maschează realitatea dură sub zâmbete false și straturi de cosmetice.

Există o rezolvare?

Care e însă soluția? Să fie însăși mentalitatea noastră de vină? A tuturor? Soluția să stea în implicare? Să încercăm să nu mai râdem când vedem un ochi vânăt. Să nu ne mai dăm coate. Să nu fugim în ideea că „nu ne băgăm în casa nimănui”? Să ne apropiem și să oferim o vorbă bună. Să ascultăm, să îndrumăm, să ajutăm. Să nu acoperim cu teamă și rușine. DEVENIM COMPLICI ATUNCI CÂND TĂCEM, RÂDEM, JUDECĂM! Când un individ ucide, acesta este împins la marginea societății. Nimeni nu îl mai vrea aproape. Acel individ își pierde umanitatea. Bărbatul care ucide blândețea, frumusețea și speranțele unei femei cu înjurături, pumni, palme și alte  lovituri își pierde calitatea de om, de bărbat, de tată, de soț, de iubit. Indiferent de studii, de venituri, de poziție socială, de aparențe, cel care lovește devine BRUTĂ!