Mai puțin usturoi din China pe mesele noastre. Tot mai mulți fermieri aleg să planteze usturoi. Județul Teleorman se află printre județele care, anul acesta, au înființat cele mai mari culturi de usturoi, alături de Buzău, Olt, Giurgiu și Botoșani. Iar acest lucru s-a întâmplat datorită programului Usturoiul, despre care fermierii teleormăneni spun că este un real succes.
Fermierii s-au reorientat. Ajutorul primit de la stat a făcut ca tot mai mulți agricultori să acorde o mai mare atenție usturoiului. Dacă în urmă cu foarte puțini ani, usturoi aflat pe mesele noastre era ”MADE IN CHINA”, datorită programului Usturoiul, țara noastră a ajuns chiar să exporte leguma minune. De la debutul programului de stat pentru sprijinirea acestei culturi, importurile au scăzut cu o mie de tone, iar exporturile au urcat de aproximativ 13 ori, arată cele mai recente date.
Potrivit senatorului PSD, Dănuț Cristescu, unul dintre susținătorii acestui program, în ultimii ani, suprafața cultivată cu usturoi a crescut, în județul Teleorman, datorită programului de sprijinire a acestei culturi.
”Prin acest program se acordă un sprijin de 3000 euro/hectar. Suprafața minimă utilizată 3000 metri pătrați și să obțină o producție de minimum 3 kg de usturoi/10 mp. Dacă în 2021 aveam 1100 hectare cu usturoi, acum avem peste 1700. Mai mult decât atât, în 2019 importam 4700 tone de usturoi, acum importăm 3700. Este limpede că importurile au scăzut cu 1000 de tone. Nu în ultimul rând, în 2019 exportam câteva zeci de tone, acum exportăm peste 500 de tone”, a mărturisit senatorul social-democrat, Dănuț Cristescu.
Însă, pentru ca agricultura teleormăneană să devină cu adevărat performantă este nevoie de investiții și de mai mult ajutor din partea statului, spun producătorii teleormăneni. Potrivit acestora, pentru rezultate și mai bune este nevoie de utilaje performante și de mai mult ajutor din partea statului. Acest aspect a fost sesizat și de parlamentarul teleormănean.
”Din păcate este nevoie de forță de muncă. Usturoiul este recoltat manual, iar fermierii au nevoie de achiziționarea utilajelor. Și depozitarea usturoiului este o problemă în cazul suprafețelor mari. Și nu în ultimul rând problema vânzării usturoiului de către producători”, sunt doar câteva dintre problemele identificate de senatorul Dănuț Cristescu.
Județul Teleorman are, în acest moment, o suprafață de aproape 124 de hectare cultivată cu usturoi, iar 121 de fermieri s-au înscris, anul acesta, în programul Usturoiul.

Mai multe știri
Diplomație economică în Teleorman: India își întinde punți de colaborare
NEAMUL MORT ÎN PICIOARE
„Curățenia de primăvară”: între responsabilitate civică și nevoia unui oraș mai curat