Un bărbat a murit carbonizat în propria casă. Nefericitul incident s-a produs din cauza unui scurt circuit. Din păcate, din cauza vârstei, dar și a problemelor medicale pe care le avea, bărbatul n-a avut nici o șansă.

Incendiu soldat cu moartea unei persoane la Zimnicele. În această dimineață, la ora 03.22, un cetățean a solicitat pe numărul unic pentru apeluri de urgență 112 ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.

Ajunși la fața locului cu două mașini de stingere, o cisternă și o ambulanță SMURD, salvatorii au constatat faptul că focul se manifesta atât la casă cât și la anexă. Din nefericire, în interiorul anexei a fost găsită o victimă carbonizată, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani.

Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze focul în limitele găsite, salvând bunuri materiale estimate la peste 70000 de lei.

Pagubele înregistrate au fost și ele însemnate, valoarea acestora ridicându-se la circa 30000 de lei.  Cauza probabilă de incendiu a fost un scurt circuit electric.

Având în vedere că în tot mai multe incendii de locuințe sunt persoane care-și pierd viața, pompierii recomandă cetățenilor să nu lase nesupravegheate persoanele în vârstă, cu probleme medicale, când în apropierea acestora se regăsesc surse de aprindere.

By TR News

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

TR News
Prezentare generală a confidențialității

Prezentare generală a confidențialității

La www.trnews.ro, respectăm confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră. Această prezentare generală vă oferă o imagine clară despre modul în care colectăm, folosim și protejăm informațiile personale atunci când vizitați site-ul nostru.


1. Ce date colectăm

  • Date pe care ni le furnizați: nume, email, comentarii sau mesaje prin formularele de contact.
  • Date colectate automat: adresă IP, tipul browserului, paginile vizitate și durata vizitei.
  • Date prin terți: cookies și instrumente de analiză (ex: Google Analytics, Facebook Pixel).

2. Scopul colectării datelor

  • Furnizarea conținutului și serviciilor site-ului.
  • Îmbunătățirea experienței utilizatorului și analiza traficului.
  • Trimiterea newsletterelor și comunicărilor la care v-ați abonat.
  • Respectarea obligațiilor legale.

3. Protecția datelor

  • Datele dumneavoastră sunt stocate în siguranță și accesul la ele este limitat.
  • Nu vindem sau închiriem datele personale către terți.
  • Respectăm legislația europeană privind protecția datelor (GDPR).

4. Drepturile dumneavoastră

Aveți dreptul să:

  • Accesați datele colectate despre dumneavoastră
  • Le corectați sau ștergeți
  • Vă retrageți consimțământul în orice moment
  • Vă opuneți prelucrării datelor

Pentru exercitarea acestor drepturi, ne puteți contacta la:

  • Email: redactie@trnews.ro
  • Telefon: 0785.88.88.58